Iarna de la începutul lunii aprilie a adus zăpadă și ninsori în mai multe regiuni ale țării iar traficul se desfășoară în condiții mai grele.  Precipitațiile sub formă de ploaie care au trecut treptat în lapoviță și zăpadă, au cuprins preponderent zonele de nord și centru parțial.

Începând de ieri, de către întreprinderile rutiere SA „Drumuri” din teritoriu au fost demarate lucrări de patrulare, combaterea lunecuşului şi deszăpezire.

Mai exact, unitățile teritoriale S.A „Drumuri” au intervenit în sectoarele Briceni, Ocnița, Edineț, Rîșcani, Dondușeni, Soroca, Drochia, Glodeni, Rîşcani, Bălți, Sîngerei, Florești, Fălești, Ungheni și Orhei.

În procesul tehnologic au fost antrenate:

  • utilaje speciale – 69 (unități);
  • muncitori rutieri – 16 (persoane);
  • materiale antiderapante  – 531 (tone);
  • sare tehnică – 22 (tone).

În prezent, accesibilitatea infrastructurii rutiere este asigurată în condiții de iarnă pe toată rețeaua de drumuri naționale, iar sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanență și după necesitate se intervine.

ASD atenționează conducătorii auto să circule cu prudență, să adapteze regimul de viteză la condiţiile de circulație pe timp de iarnă, să respecte cu strictețe regulile de circulație, indicatoarele rutiere și nu să pornească neechipați la drum.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117(Viber).

sursa