În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 59.986 de traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 30.410.
Din numărul total, mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 34.886, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 25.1000.
Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 28.782 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 16 422 treceri și alte 14 782 traversări – frontiera aeriană.
Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
- PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 13.770 traversări persoane;
- PTF Leușeni – 9.299 traversări persoane;
- PTF Sculeni – 6.740 traversări persoane;
- PTF Cahul – 5.491 traversări persoane;
- PTF Otaci – 4.672 traversări persoane;
- PTF comun Palanca – 3.772 traversări persoane;
- PTF Giurgiulești-Galați – 3.573 traversări persoane.
Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 17.379 treceri, dintre care 8.819 pe sensul de intrare în R. Moldova. Totodată, numărul de 3.681 au constituit trecerile minorilor ucraineni.
În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 21 persoane străine.
În 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat următoarele ilegalități:
- Trecere ilegală a frontierei de stat – 19 persoane;
- Cetățeni străini, care s-au prezentat de sine stătător și au declarat că au trecut ilegal frontiera – 83 de persoane;
- Cetățeni străini, care nu au intrare legală în R. Moldova – 14 persoane;
- Încălcarea regimului zonei de frontieră – trei persoane;
- Încălcarea regimului PTF – două persoane;
- Transportare ilegală a mărfurilor și bunurilor – o persoană;
- Documente false – trei cazuri;
- Nerespectarea regulilor de ședere – o persoană;
- Încălcarea regulilor de transportare – 14 persoane;
- Încălcarea regulilor privind vinieta – 17 cazuri;
- Consemn național – trei persoane;
- Întrevederi de frontieră – patru cazuri;
- Total cetățeni străini neautorizați la intrare în țara – 21 de persoane.