O fetiță de nouă ani a fost transportată la spital după ce s-a electrocutat în timp ce încerca să își încarce telefonul mobil. Incidentul s-a produs pe 25 iunie, într-o gospodărie din raionul Râbnița.
Potrivit informațiilor preliminare, copila se afla împreună cu tatăl său la piscină. După ce a ieșit din apă, aceasta s-a deplasat în foișor, unde își lăsase telefonul și încărcătorul.
Fără să își șteargă mâinile, fetița a luat telefonul și a conectat încărcătorul la priză. În acel moment, a fost electrocutată, resimțind o contracție puternică a mușchilor pe partea stângă a corpului, însoțită de tremur necontrolat.
Tatăl a intervenit imediat și a deconectat încărcătorul de la rețeaua electrică.
În urma incidentului, copila a rămas cu mobilitate redusă pe partea stângă a corpului, având dificultăți în mișcarea brațului și incapacitate de a se sprijini pe piciorul afectat.
Abia a doua zi, aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Raional Central din Râbnița, unde medicii au decis internarea sa în secția de pediatrie.
Cazul a fost sesizat organelor de drept, iar autoritățile au reamintit riscurile utilizării aparatelor electrice cu mâinile ude și necesitatea supravegherii copiilor în astfel de situații.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!












