Asociația „Forța Fermierilor” anunță că situația în rândul fermierilor-protestatari a devenit foarte tensionată după ce ministrul agriculturii a stabilit întâlnirea cu reprezentanții organizației pentru astăzi, 27 iunie, la ora 17.00. Astfel, aceștia se vor aduna din nou în PMAN pentru a protesta, începând cu ora 10.00.

„Agricultorii nu înțeleg de ce este aleasă așa o oră târzie. Mai ales că domnul prim-ministru joi a promis că răspunsul va fi marți dimineață”, menționează reprezentanții asociației.

Potrivit informațiilor, fermierii îl vor aștepta până la ora 11.00 pe ministrul agriculturii, iar apoi, tehnica agricolă va porni într-un marș prin capitală.

Pe 22 iunie, Asociația „Forța Fermierilor” informează că a stabilit o întâlnire cu președinta țării pentru a negocia privind compensațiile de care au nevoie agricultorii.

Potrivit asociației, pe 21 iunie, reprezentanții acesteia au avut o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și ministrul agriculturii și industriei alimentare, Vladimir Bolea, în cadrul căreia au propus alocarea urgentă a 700 de milioane de lei din bugetul de stat pentru compensații la prima grupă de culturi agricole, destinate exclusiv agricultorilor mici și mijlocii.

Fermierii au subliniat că ulterior, sumele date ar putea fi acoperite din fonduri europene, însă propunerea nu a fost acceptată.

Pe 19 iunie, pe pagina de Facebook a Asociației „Forța Fermierilor” au apărut câteva videoclipuri în care au fost observate mai multe coloane de tractoare ce se deplasau spre Chișinău. În același timp, potrivit informațiilor, agricultorii de la nord au organizat mai multe marșuri, blocând drumurile Edineț – Briceni, Chișinău – Soroca, Florești – Soroca și Florești – Bălți.

Un protest economic de avertizare în teritoriu a fost anunțat și pe 20 septembrie, 2022. Fermierii insistau ca prin deciziile Comisiei Situații Excepționale să aibă loc amânarea plăților scadente față de creditori fără calcularea penalităților, acordarea facilităților fiscale, în special acordarea dreptului de utilizare a TVA-ului din cont pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor și adresarea către partenerii externi pentru identificarea banilor în scopul achitării compensațiilor fermierilor afectați.