Un accident în care a fost implicată o familie din Republica Moldova s-a produs în noaptea de 14 iulie, în localitatea Bordea, din județul Neamț, din România.
Publicat 24 de minute în urmă
Șoferul ar fi adormit la volan și a intrat într-un cap de pod.
În autoturism se afla o familie din Republica Moldova, care se întorcea din vacanța de la mare.
O fetiță a rămas încarcerată, iar mama acesteia a fost rănită grav.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de intervenție, conform sursei citate.
Totodată, potrivit unei postări făcute de primarul orașului Fălești, Alexandru Severin, persoanele care au avut de suferit în accident sunt membrii unei familii din orașul Fălești. Edilul a menționat că familia respectivă are nevoie de ajutor și face un apel la unitate pentru a ajuta financiar victimele.
O fată de 13 ani se află în spital la Chișinău și a fost operată, iar mama acesteia este în stare extrem de gravă.
“Cu profundă durere, am aflat că familia Popovici din orașul nostru, duminică în România a suportat un grav accident rutier. Foarte dureros este că în accident a fost implicată și a suferit toată familia. Fiica Otilia, clasa a 7-a, a fost transportată de o echipă SMURD la Chișinău, unde deja a avut intervenții chirurgicale, iar mama Ecaterina, este în stare extrem de gravă, netransportabilă și a rămas internată în România .
În acest sens, vin în fața dumneavoastră cu rugămintea de a ne uni cu toții împreună și a ajuta financiar, după posibilitate, această familie”, a scris într-un mesaj primarul.