Doi bărbați de 34 și 46 de ani sunt documentați de oamenii legii după ce ar fi încercat să treacă frontiera de stat cu patru documente falsificate – două permise de conducere și două certificate de pregătire profesională a conducătorului auto.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cei doi au fost documentați la PTF Costești, iar în primul caz, bărbatul de 34 de ani s-a prezentat în calitate de pasager într-un microbuz. În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra conaționalului, în urma căruia au descoperit un permis de conducere moldovenesc, care conținea indici vizibili de falsificare.

Cu privire la cele constatate, pasagerul a declarat că își procurase permisul, în schimbul sumei de 200 de euro, pentru a obţine mai uşor un loc de muncă. 

Cel de-al doilea moldovean de 46 de ani, care s-a pornit în Uniunea Europeană, a fost descoperit cu un permis de conducere și două certificate de pregătire profesională a conducătorului auto, pretins a fi eliberate de autoritățile din România și toate prezentau semne de falsificare. 

La cele depistate, bărbatul susține că actele au fost obținute pe căi legale, inclusiv ar fi studiat la școala auto din România.

În continuare, polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord cercetează cazurilor în vederea elucidării circumstanțelor și atragerii la răspundere conform legii.

sursa