Știrea publicată de către tabloidul german Bild, în care se spune că în 2020 campania prezidențială a lui Igor Dodon a fost finanțată de către ruși, este un fals. Despre aceasta scrie politologul Ernest Vardanean pe canalul său de Telegram.

„Nu este mult de explicat, Bild este principalul tabloid nemțesc. Dacă o investigație similară ar fi apărut în Frankfurter Allgemeine Zeitung, Süddeutsche Zeitung, Die Welt sau Spiegel, atunci ar fi trebuit să avea o atitudine mai serioasă față de aceste informații”, scrie Vardanean.

Politologul și-a amintit că anterior, când a participat la un trening pentru jurnaliști în orașul Berlin, reprezentanții presei locale vorbeau doar lucruri urâte despre publicația Bild.

Totodată, canalul de Telegram „Bazar politic” a făcut o analiză a pseudo-investigației și a ajuns la concluzia că ceea ce scrie Bild nu corespunde realității.

„De ce credem că e FAKE? Pentru că e ușor de comparat planul descris cu acțiunile care au avut loc în campania electorală. Și….nimic din acest plan nu am văzut să fie realizat. Adică, cum așa? Plan este, buget este, dar acțiunile? Aici autorii FAKE-ului au fost neatenți și au descris diferiți “Adolfi” (ce nume popular atât în Rusia, cât și în Moldova), ziare de satiră etc. Unde-s Adolfii? Unde-s ziarele de satiră? Unde-i directorul pro-european al clubului de noapte?”, scrie autorul canalului.

Totodată, autorul este de părerea că nemții, care o finanțează prin fundația KAS pe Maia Sandu, vor să ajute PAS să obțină cât mai multe voturi la alegerile parlamentare și în acest scop recurge la falsuri.