Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a efectuat o vizită la fabrica de reciclare și producție FINPLAST-PRIM din municipiul Bălți, unde a apreciat impactul pozitiv pe care această companie îl are asupra mediului și economiei circulare. Fabrica colectează și reciclează plasticul, cartonul, sticla și metalele, transformându-le în materie primă. Unul dintre produsele principale fabricate aici sunt granulele de polimeri, precum polipropilena și polietilena, care sunt cele mai solicitate la export în mai multe țări precum Turcia, Ucraina, Italia sau România.  


Totodată, compania implementează soluții de eficiență energetică, consumând doar 50 kW/h pentru reciclarea unei tone de material, adică de 2-3 ori mai puțin decât alte tehnologii similare. În plus, FINPLAST-PRIM își propune ca în următorii ani să își producă singură energia electrică prin instalarea panourilor fotovoltaice, contribuind astfel și mai mult la reducerea impactului ecologic.


Ministerul Mediului sprijină și încurajează astfel de inițiative, esențiale pentru dezvoltarea economiei circulare. Prin proiectul „Deșeuri Solide în Republica Moldova”, agenții economici precum FINPLAST-PRIM vor avea un acces mai mare la materie primă, susținând un viitor mai verde și mai curat.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!