Angajații întreprinderii municipale ”Exdrupo” au efectuat, săptămâna trecută, lucrări de plombare cu asfalt pe o suprafață totală de peste 1600 de metri pătrați. Cele mai multe intervenții au avut loc pe strada Braniștii din sectorul Rîșcani, acolo unde a fost așternut stratul de egalizare, și pe viaductul care leagă sectoarele Botanica și Centru.
Autoritățile anunță că pe podul rutier au avut loc lucrări masive de reparație a carosabilului, prin schimbarea bordurilor, frezarea și plombarea suprafețelor avariate, activități de pregătire a drumului pentru aplicarea tratamentului bituminos de tip Slurry Seal.
Pentru asigurarea condițiilor de securitate în trafic, a fost înnoit și marcajul rutier la trecerile de pietoni, dar și cel de separare a benzilor, pe o suprafață totală de 1100 metri pătrați. De asemenea, au fost montate aproximativ 60 de indicatoare rutiere noi.
Totodată, muncitorii au efectuat lucrări de curățare, spălare și reparație a canalizării pluviale, fiind supuse intervențiilor 140 de guri de captare a apelor, dar și la salubrizarea străzilor în toate sectoarele orașului.