Fiind amețită de victoria în alegerile prezidențiale și pentru că nu are nici o idee privind ceea ce ar fi util de făcut în beneficiul cetățenilor, Maia Sandu a marșat cu alegerile anticipate. Scopul anticipatelor chiar și la această oră rămâne încă a fi nedefinit, dar nu contează, căci prin o ciudețenie constituțională și o prestidegitație diplomatică scrutinul va avea loc.
Numai că una este calculul de acasă făcut de consilieri cu diplome falsificate sau cu agilități de offshore, iar alta este situația la nivelul solului călcat de truditorii grijaniilor politice.
Una sunt cele nouă sute și ceva de mii de buletine de vot obținute circumstanțial, în condiții cu totul speciale, alta este situația la aproape jumătate de an de la alegeri. Ecuația politică s-a schimbat, dar și tendințele s-au inversat.
În turul doi al alegerilor prezidențiale Maia Sandu a fost avantajată de caracterul și miza scrutinului. În condițiile în care a trebuit să se aleagă între doi concurenți, opțiunile s-au concentrat și s-au conturat în funcție de cei doi poli determinați de paradigma existentă la data respectivă.
Astăzi nu mai există doar două poluri politice și paradigma este diferită. Două segmente importante s-au disociat de Maia Sandu deja, declarând că au scopuri proprii. Și nu doar că s-au disociat, ci vor lucra în direcții opuse, în contrast cu alegerile prezidențiale. Dacă atunci și partidul lui Renato Usatîi și bufonii care s-au veselit pe scrumul unionismului au făcut jocul Maiei Sandu, la anticipatele parlamentare chestiunea stă altfel. Alegătorul nu este forțat să aleagă între două opțiuni pe care nu le simpatizează, ci este liber să voteze partidul de care se simte mai apropiat.
Renato Usatîi va lupta să-și ia partea pe care a obținut-o în turul întâi al prezidențialelor din anul trecut, iar unioniștii s-au regrupat în formațiuni ce emit pretenții reale pentru scena politică actuală. Despre Renato Usatîi nu știm, dar în ceea ce îi privește pe unioniști e limpede că ei vor face tot ce este posibil pentru a-și maximiza scorul electoral și e limpede că nu au nici un motiv să-i menajeze pe Maia Sandu și partidul controlat de dânsa, numitul PAS. Dimpotrivă, după afronturile etalate de Maia Sandu împotriva unioniștilor, aceștia s-au curățat de orice fel de iluzii și nu vor pregeta întoarcă polițele și să răspundă la toate insultele proferate.
Dacă strategilor de prin cancelariile care o consultă pe Maia Sandu li se pare o glumă, le amintim că este vorba despre un segment de șaptesprezece procente care l-au votat pe Renato Usatîi în turul întâi al alegerilor prezidențiale și despre partide unioniste de data aceasta bine organizate și care revendică un segment de cel puțin treizeci de procente de alegători.
Asemenea tendințe se suprapun pe un comportament arogant expus în mod fățiș de Maia Sandu și nu se văd semne că lucrurile s-ar putea schimba. Lamentabilii sateliții ai PAS-ului s-au pulverizat iar spațiul la care au pretins cândva este acomodat de partide învățate cu lupta politică. Este, deci, foarte probabil ca Maia Sandu să fi insistat pentru niște alegeri anticipate ale căror rezultate vor fi foarte departe de cele așteptate.
Autor: Vitali Catană
Sursa: Politics.MD