Președintele nou ales se conduce, probabil, de logica negativă, când afirmă, că de ieșirea miilor de oameni în stradă pe vremea pandemiei se face vinovată puterea, nu organizatorii mitingului de duminica. Credeam că această scuză ieftină a Maiei Sandu este de o singură folosință, inventată special pentru atmosfera de miting, că e menită doar pentru consumul participanților exaltați și reporterilor angajați.
Dar iată că președintele noul ales a reluat ieri acuzația deșănțată într-o emisiune TV, care deși e un talk-show, are nu numai pauze de publicitate, dar și de abordări lucide. A repetat cuvânt în cuvânt alogismul de la miting, potrivit căruia, dacă chemi cu insistență un om la întâlnire, responsabil pentru miting nu este cel care invită și nici invitatul, ci o altă oarecare terță persoană.
Nu trebuie să ne mire o astfel de gândire viciată, pentru că ea a fost utilizată de Maia Sandu în repetate rânduri. Bunăoară, vinovat pentru minciuna ei, că ar fi fost otrăvită cu mercur, este nu ea, ci oponentul ei politic. Vinovat pentru regizarea propriei demisii din postul de premier nu este ea, ci acei care nu doresc să se conformeze unor precepte și situații ilegale.
Singura explicație pentru absurditatea unui asemenea comportament politic ar fi credința. Știm că președintele nou ales are o relație complicată cu creștinismul ortodox și nu numai din cauza simpatiilor pentru LGBT. Doctrina budistă Mahayana are elaborată o logică care permite să se opereze fără contradicție cu noțiuni contradictorii. Așa că – una din două: ori budism, ori, totuși, recidiva unei intoxicări în lipsa acesteia.
Editorial de Valeriu Reniță