Primarul general Ion Ceban și-a arătat locuința de „milioane”, în această dimineață. Asta după ce cei din PAS au plasat pe pagina oficială un video în care îl acuză că trăiește într-o locuință de 5 milioane de lei, fără a menționa că în acea casă mai locuiește alte 5 familii.
„Am văzut o publicație, pe care au făcut-o pe PAS, aproape de ora 12:00 noapte, unde au tirajat minciuni despre casa mea. Ne aflăm pe strada Nicolae Costin. Ieri au filmat niște imagini, care nu neapărat era nevoie să le filmeze cu drona peste gard. Am zis, poate să vină și jurnaliștii, să vină în ogradă, în casă că nu am ce ascunde. Asta este Nicolae Costin 48/2, aici unde locuiesc eu împreună cu alte 6 familii. Colegi de la PAS, când veniți nu săriți gardul, veniți, eu vă deschid.
Primarul a arătat mașina familiei, procurată în 2017. „Aici este locuința mea din 2012, locuință procurată după ce mi-am vândut o altă locuință din centrul capitalei. Aici sunt 6 apartamente pe un teritoriu comun. Nu am alte imobile, câte 3, 4 sau 5 cum au unii de la PAS. Declarația mea de avere nu s-a schimbat nimic ani la rând, în afară de mașină. Aici este sania copiilor, acolo sunt dorm pisicile. Aici este locuința în care stau, casa „de milioane””, a declarat Ceban.
Primarul și-a arătat și „biroul”, care este în sufragerie, un singur calculator de masă. „Nu este nevoie să veniți cu drona. Eu vă deschid. Beci nu am. În linii mari, am să rog juriștii să verifice toate circumstanțele plasării celui spot mincinos din partea PAS. Nu doar trolii PAS sunt implicați în această privință. Au o armată de troli care sunt plătiți la greu ca să le spele imaginea lor. Este deranjant faptul că ceea ce au făcut au făcut pe pagina lor oficială. Respectiv, este și o cauză oficială în acest sens. Eu înțeleg că deranjează, începând cu coridoarele verzi și detalii despre cei care gestionează proiectele de mediu și sunt fiice ale companiilor private, care sunt complice. Despre prețurile la gaz, despre realitatea legată de profesori, de covid, etc. Am zis, nu este vorba de politică, este vorba de lucruri care se întâmplă azi și acum și care preferă o bună parte din noi să tacă. Nu am frică în această privință. Chiar și prețurile mărite la gaz. Cheltuielile ce nu au fost planificate – 90 de mil. cresc din cauza prostiei acestora de la Guvernare. Ne bat la cap că prețul la gaz este de 3 ori mai mic decât în Europa. Nu spuneți prostii, ascundeți-vă în anti-camerale Dvs. Prețul la gaz în Germania, Serbia, Ungaria, în Grecia și alte state este de în jur de 300 de dolari pentru 1000 m3.
Pentru calomnie voi ruga juriștii să intervină. Și vă rog, dacă aveți ceva cu mine, nu veni și nu filmați vecinii mei. Cheița este, vă dau acces, eu nu am ce ascunde. Pe aceeași cale, mă voi adresa oficial să verifice fiecare deputățel de la PAS să verifice fiecare avere, care au câte 3 case, câte 5 apartamente”, a punctat Ceban.
Edilul a mai adăugat că este intolerabil să acceptăm minciuni. „Oamenii așteaptă rezultate, iar voi sunteți o nenorocire totală”.