Cei circa 80 de muncitori străini care locuiau în vagoane amplasate la marginea municipiului Chișinău au fost mutați într-un complex de cămine din capitală. Pentru deplasarea lor către și de la locul de muncă a fost organizat, de asemenea, transport.
Măsurile au fost luate de agentul economic după verificările efectuate de Inspectoratul General pentru Migrație la 1 iulie. Cazul ajunsese anterior în atenția Parlamentului, în urma informațiilor privind condițiile în care erau cazați muncitorii.
Potrivit IGM, angajatorul a întreprins acțiuni pentru îmbunătățirea condițiilor de cazare și transport ale lucrătorilor străini. Totodată, compania a început actualizarea informațiilor privind domiciliul sau reședința acestora, în conformitate cu cerințele legale.
Este vorba despre muncitori din Nepal și Bangladesh, angajați în Republica Moldova, despre care s-a relatat anterior că locuiau în opt vagoane amplasate pe teritoriul unei fabrici de uși și ferestre din apropierea Chișinăului.
Situația a fost discutată și în cadrul unor audieri publice organizate în Parlament, unde au fost semnalate posibile probleme privind condițiile de trai, sănătatea publică, securitatea și sănătatea în muncă, precum și respectarea legislației privind șederea și angajarea cetățenilor străini.
Inspectoratul General pentru Migrație anunță că va continua să monitorizeze situația și să verifice respectarea legislației. În cazul identificării unor încălcări, autoritățile spun că vor fi aplicate măsurile prevăzute de lege.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













