Direcția Regională Vest a Poliției de Frontieră documentează două persoane care dețineau acte false la punctele de trecere a frontierei Sculeni și Leușeni în weekend-ul precedent.

În primul caz, la punctul de trecere a frontierei Sculeni, un șofer în vârstă de 24 de ani, cetățean al Israelului, a fost identificat pe direcția ieșire din Republica Moldova. 
Conform informațiilor preliminare oferite de către Poliția de Frontieră, Acesta a prezentat pachetul de documente necesare facilitării trecerii frontierei, inclusiv permisul de conducere israelian. În timpul verificărilor efectuate s-a constatat că permisul de conducere conține semne vădite de falsificare. 
Persoana în cauză susține că nu cunoștea că documentul era falsificat.

În al doilea incident, la punctul de trecere a frontierei Leușeni, pasagerii pe ruta Moldova-Germania au fost supuși controlului în linia a doua, care constă în verificări suplimentare. Urmare a verificărilor asupra unui pasager în portmoneul personal a fost depistat un permis de conducere moldovenesc falsificat. 
La audieri, conaționalul a recunoscut că a achiziționat documentul contra sumei de 500 EUR prin intermediari.

Conform procedurilor documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Cercetările pe cazuri continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.

sursa