Funcționarii vamali în coordonare cu polițiștii de frontieră au înregistrat două tentative de scoatere ilegală a valutei din țară în ultimele 24 de ore pe Aeroportul Internațional Chișinău.

Potrivit Serviciului Vamal, în aceste cazuri sunt vizate pasagere de la rutele cu destinație Varșovia și Londra, în bagajele de mână ale acestora fiind depistată valuta nedeclarată.

Documentate sunt două femei, ambele nerezidente.

Echipa de control a depistat la una din pasagere suma de 18.000 de dolari, iar la cea de-a doua pasageră au fost depistați 6.950 lire sterline, 1.440 de euro și 4.040 de dolari, sume nedeclarate autorității vamale.

În ambele cazuri mijloacele financiare ce depășesc echivalentul sumei permise de transportare fără declarare obligatorie au fost ridicate, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.

sursa