Scene revoltătoare au apărut pe rețelele sociale din Sevastopol, unde o tânără mamă ar fi filmat copilul ei de numai doi ani consumând alcool și substanțe narcotice.
Poliția a identificat rapid mama, o tânără de 20 de ani aflată în evidențele autorităților. La sosirea oamenilor legii, femeia se afla în stare de ebrietate. Aceasta a recunoscut că a consumat droguri cu o zi înainte, dar a negat că i-ar fi oferit fiului ei alcool, țigări sau alte substanțe interzise.
Băiețelul a fost preluat de stat și plasat într-un Centru de tip familial, având în vedere că tatăl nu se implica în creșterea sa.
Autoritățile au deschis două dosare penale, iar tânăra riscă pedepse cu închisoarea pentru punerea în pericol a minorului și consumul de substanțe interzise.
ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI













