Polițiștii de patrulare au identificat două persoane în timp ce conduceau trotinete electrice, fiind în stare de ebrietate avansată, pe bulevardul Moscova din Capitală.

Polițiștii menționează că cei doi tineri, cu vârstele de 21 de ani, au fost depistați în timp ce se deplasau neuniform pe stradă și nu erau echipați corespunzător.

„Testele efectuate cu aparatul Drager au confirmat starea de ebrietate a acestora, cu valori de 0,68 mg/l și 0,34 mg/l vapori de alcool în aerul expirat”, spun oamenii legii.

Conform legislației în vigoare, tinerii riscă sancțiuni contravenționale de până la 12.500 de lei sau arest contravențional de la zece la 15 zile.

De la începutul anului, pe teritoriul țării au fost înregistrate 67 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor electrice, soldate cu 57 de persoane traumatizate.

sursa