Doi cetățeni ai Israelului au încercat să transporte ilicit arme prin vama Republicii Moldova. Aceștia au fost depistați și urmează a fi sancționați. Armele au fost ridicate de către oamenii legii.
Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, cazurile au fost înregistrate la postul vamal Tudora, pe sensul de intrare în țară.
În primul caz, oamenii legii au supus controlului un mijloc de transport de model Hyundai. În rezultat, poliția a depistat asupra unui cetățean al Israelului de 20 de ani două pistoale pneumatice de model M84 calibru 177 (4,5 mm), camuflate în folie de aluminiu și ascunse în valiză printre haine.
În al doilea caz este vorba despre un cetățean israelian de 44 de ani, care conducea un automobil de model Land Rover. Asupra lui, oamenii legii au depistat un pistol pneumatic de model PM 49, recipiente cu CO2 și recipiente cu bile metalice, toate nedeclarate și ascunse printre lucruri personale.
Drept urmare, pistoalele și munițiile au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate.