Colegiul disciplinar a constatat 4 abateri comise de executori judecătorești, în cadrul ședinței din 28 iulie curent. În acest sens, executorii judecătorești sunt trași la răspundere disciplinară pentru încălcările săvârșite, în baza reclamațiilor înaintate de persoane fizice și juridice. Petiționarii au invocat lezarea drepturilor sau intereselor lor legitime în procedura de executare.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, doi executori judecătorești au fost amendați cu câte 12 mii de lei, unui executor i-a fost suspendată activitatea pe un termen de 6 luni, iar altul a fost obligat să se instruiască opt ore academice din cont propriu. Sancțiunile și mustrările au fost aplicate de către Colegiul disciplinar constituit pe lângă Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ).
Executorii judecătorești au fost penalizați pentru încălcarea gravă a obligațiilor profesionale stabilite de lege, tergiversarea, neglijența în efectuarea lucrărilor în procedura de executare, nerespectarea termenului de îndeplinire a acțiunilor procedurale sau refuzul nemotivat de a efectua acte de executare.
Sancțiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea faptei comise prin acțiunile sau inacțiunile executorului judecătoresc. Acestea sunt în formă de avertisment, mustrare cu obligația de a se instrui din cont propriu de la 8 până la 24 ore academice, amendă, suspendarea activității executorului judecătoresc pe un termen de la 1 la 6 luni sau retragerea licenței.