Igor Dodon și Vlad Batrîncea s-au plimbat astăzi, 20 septembrie, într-o mașină decapotabilă pe străzile Capitalei. Cei doi socialiști au participat la lansarea cursei auto „Victoria în inimile noastre”, care a avut loc la Memorialul gloriei militare „Eternitate” din Chișinău, transmite subiectulzilei.md cu referire la Stiri.md
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Dodon a scris că memoria despre Marele Război pentru Apărarea Patriei și a Victoriei va trăi mereu în inimile moldovenilor.
„Sunt sigur că memoria despre Marele Război pentru Apărarea Patriei și a Victoriei va trăi mereu în inimile cetățenilor moldoveni. Ținem minte! Ne mândrim!”. Scopul acestei acțiuni este de a populariza fapta eroică a soldaților-eliberatori sovietici, de a combate falsificarea istoriei și de a proteja adevărul istoric. Automobiliștii se vor deplasa pe teritoriul R. Moldova, inclusiv Transnistria, precum și vor ajunge în România și Bulgaria. Toți doritorii au posibilitatea să participe la această acțiune”, a scris Dodon.