Innovation Talks a reunit la Cahul zeci de membri ai comunității tech pentru a discuta despre importanța comunicării și personal branding. Speaker-ul evenimentului a fost Steluța Andreeva, expertă în comunicarea strategică și de criză, cu o experiență de 19 ani în comunicare pentru diverse instituții de stat, companii, organizații internaționale, politicieni, precum și oameni de afaceri din Republica Moldova și alte țări. Aceasta a oferit participanților sfaturi valoroase pentru a-i ajuta să își îmbunătățească abilitățile de comunicare.
Unul dintre subiectele ultimei ediții Innovation Talks a fost importanța cunoașterii instrumentelor inovatoare de prezentare. Speaker-ul evenimentului a subliniat faptul că, în contextul unei lumi rapide, ancorate în tehnologie, este esențial ca profesioniștii să fie capabili să comunice eficient ideile și mesajele. Pentru a realiza acest lucru, ea i-a încurajat pe participanți să se familiarizeze cu cele mai recente instrumente și tehnici de prezentare care îi pot ajuta să iasă în evidență și să lase o impresie de durată asupra publicului lor.
Discuțiile s-au axat și asupra noțiunii de personal branding. Aici accentul a fost pus pe modul în care poate fi construită și menținută o imagine care reflectă valorile, abilitățile și experiențele unei persoane.
„Nu există „Eu nu am nevoie de imagine personală pentru că nu sunt persoană publică” sau „Nu am nevoie de obiective, toate se întâmplă firesc”. În momentul în care ieșim din casă sau postăm ceva în social media, noi avem o imagine publică. De aici, depinde de noi cum ne-o construim astfel încât să fie în linie cu obiectivele noastre de viitor. Deși toți putem scrie și citi, mai suntem activi și pe rețelele sociale – nu toți știm cum să comunicăm. Dar putem învăța ușor”, spune Steluța Andreeva.
Participanții au putut cunoaște mai multe exemple de succes de personal branding, ale celor care au reușit să-și construiască o reputație solidă și o imagine de succes. Toate în contextul în care personal branding poate influența în mod decisiv asupra creșterii profesionale și a succesului unei persoane. Participanții au avut posibilitatea să aplice noile cunoștințe în cadrul unui atelier.
„Noi nu comunicăm la nimereală, comunicarea este un proces matematic, științific, care ne asigură un impact și un rezultat pe măsură – dacă avem grijă de proces. Iar procesul este unul tare simplu. Începem cu răspunsul la întrebarea „Cine sunt eu?”. Apoi, analizăm obiectivele personale și ceea ce ne propunem să facem în următoarea perioadă. Acestea trebuie, bineînțeles, să fie SMART, pentru ca la final, în termenii propuși, să putem monitoriza rezultatul. Al treilea pas este să înțelegem care sunt punctele noastre forte, care ne-ar duce la rezultatul propus, pentru a le pune în valoare. Abia după ce avem toate astea, stabilim mesajele pe care ne dorim să le transmitem, canalele și mijloacele pe care le utilizăm pentru a ajunge la publicul-țintă. Algoritmul este simplu. Mai mult, ne asigură o rată de succes de aproape 60-70%, dacă facem totul cu pasiune și energie și este extrem de important de înțeles acest proces mai ales la început de carieră, de drum, când toate orizonturile sunt deschise și putem încerca, învăța, greși, apoi greși din nou, mai bine”, declară Steluța Andreeva.
În cele din urmă, a fost abordată și importanța construirii unei imagini publice pozitive, precum și cum pot fi evitate greșelile ce riscă să afecteze imaginea.
„Prin construcția propriei imagini, ai posibilitatea să arăți cât de diferită și specială ești în felul tău. Acest lucru te ajuta să îți câștigi integritatea și să îți realizezi obiectivele”, afirmă Tatiana Roșcan, studentă la Facultatea de Economie, Inginerie și Științe Aplicate a Universității „B.P. Hasdeu” din Cahul.
Innovation Talks este o inițiativă realizată de Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” în cadrul proiectului EU4Moldova: Startup City Cahul, finanțat de Uniunea Europeană, susținut de Suedia și implementat de ATIC.