Coaliția Candu-Sandu-Șor din Parlament a suferit un nou eșec. Moțiunea simplă asupra politicii și activității Ministerului Economiei și Infrastructurii, depusă de Blocul ACUM, nu a fost susținută de forul legislativ. Moțiunea nu a fost votată nici măcar de unii semnatari ai acesteia, care au lipsit din sală.
Președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, le-a dat de înțeles deputaților din opoziție că sunt incompetenți și habar nu au cum se apără o moțiune. Potrivit deputatului PSRM, opoziția a depus moțiunea de dragul moțiunii.
”Constatăm că doar 50% dintre semnatari sunt în sala de ședințe. Este o moțiune de dragul moțiunii. Am depus și noi moțiuni când am fost în opoziție, dar am fost combativi, am participat cu toții și am pus miniștri în situații incomode. Dacă faceți moțiune de dragul moțiunii, măcar încordați-vă puțin”, a declarat Furculiță.
Deputatul PSM, Vasile Bolea, a remarcat că acum Ministerul Economiei și Infrastructurii a început lucrări de amploare de reparație a drumurilor din țară, însă se pare că cineva este deranjat de aceasta.
”La noi, ca de altfel în tot spațiul post-sovietic sunt două mari probleme: proștii și drumurile proaste. Ministerul a început lucrări de amploare de reparație a drumurilor din țară. Cineva este deranjat de aceasta. Ce face ministerul pentru a rezolva problema proștilor care nu vor să meargă pe drumuri bune”, a întrebat Bolea.