Președintele țării, Igor Dodon, susține că în spatele deciziei de destituire a judecătorului Vladimir Țurcan din funcția de președinte al Curții Constituționale (CC) ar putea sta intenția unor forțe politice de a prelua controlul Înaltei Curți.

”Ceea ce se întâmplă acum demonstrează ca nici socialiștii și nici Dodon nu controlează CC. Nu comentez decizia Curții, dar trebuie să vedem ce stă în spatele acestei deciziei. Poate cineva încearcă să preia controlul politic al CC. Dacă cineva încearcă să preia control politic al CC ca în timpul lui Plahotniuc, noi vom acționa pe toate căile legale ca să nu admitem acest lucru”, a declarat președintele cu puțin timp în urmă în cadrul unei emisiuni la NTV Moldova.

Demersul privind destituirea din funcție a președintelui CCM a fost depus de către judecătorii constituționali Nicolae Roșca și Liuba Șova.

Astfel, președintă a Înaltei Curți fost aleasă, după demiterea lui Țurcan, prin vot secret, pe un termen de trei ani, Domnica Manole, cu majoritate de voturi.

Hotărârile date sunt definitive și intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.