Andrei Spînu a obținut pe parcursul anului 2022, din funcția de ministru al Infrastructurii, un salariu de peste 350 de mii de lei. Această sumă cuprinde și indemnizația pentru deplasări, dar și diurnele.

Potrivit declarației de avere depusă pentru ultimul an la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), oficialul locuiește într-o casă la sol, deține două autoturisme și are mai multe conturi bancare, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Mai exact, fostul ministrul al Infrastructurii a obținut de la Ministerul Infrastructurii un salariu de 359 577 lei, adică aproape 30 de mii de lei pe lună. Totodată, la veniturile de la stat s-au adăugat dividendele de la o companie la care Spînu este acționar, aproape 120 de mii de euro.

Spînu deține în proprietate patru loturi de terenuri agricole și două terenuri intravilane.

Totodată, acesta mai indică în declarația sa de avere și interese personale un autoturism/VW Tiguan fabricat în anul 2019 și pe care l-a dobândit în 2020, în valoare de 27 de mii de euro, precum și un Autoturism/Audi Q5 fabricat în anul 2014, pe care l-a dobândit în anul 2017 și care valoarează 380 de mii de lei.

La compartimentul conturi financiare în țară sau în străinătate, Spînu a indicat 14 conturi bancare – toate deținute în bănci comerciale din Republica Moldova și România. 

sursa