Al doilea denunț la CNA pe marginea licitațiilor dubioase organizate la Aeroportul Internațional Chișinău. Reprezentanții MAN, Irina Gutnic și Stanislav Vartanean au depus o sesizare la Centrul Național Anticorupție, sesizând ilegalități în procedura selectării operatorului economic care va lua în locațiune spațiile din incinta Aeroportului pentru prestarea serviciilor de alimentație publică și Travel Retail.
„Primul denunț a fost depus pe marginea constatărilor precum că criteriile de eligibilitate sunt foarte restrictive și împiedică competiția. Una din restricții era că pot participa în cadrul acestei licitații doar operatorii care sunt de pe teritoriul UE, în pofida faptului că în întreaga lume ar exista operatori destoinici. Evident că aceste cerințe sunt restrictive, au fost sesizate și de alți operatori. Anularea acestei licitații a fost una neconformă, nu a existat cel puțin o declarație publică motivele de anunțare a acestei proceduri de licitație. Odată ce a existat competiția, fiind depuse două oferte, nimeni nu a ieșit public să declare au fost sau nu calificate acestea. S-a declarat doar că se va organiza o nouă licitație pentru a permite participarea a mai mulți operatori economici”, a declarat Irina Gutnic.

Totodată, reprezentanta Mișcării Alternativa Națională a specificat că pe lângă încălcarea legii la organizarea primei licitații, și din a doua încercare este în mod evident favorizată compania Lagardere.

„Cea mai gravă încălcare în cadrul acestei licitații este faptul că Aeroportul Internațional Chișinău a încălcat legea și nu a organizat această licitație conform legii cu privire la concesiune. La fel, în caietul de sarcini care s-a menționat că va fi modificat pentru a permite o competiție mai largă, nu a fost modificat practic deloc, ba din contra, au fost introduse cerințe și mai restrictive în raport cu ofertanții care urmează să vină. Este introdusă prevederea „legătura de capital” în cazul asocierii între doi operatori economici. Este o cerință care din start avantajează compania Lagardere”, a conchis Irina Gutnic.