Un document interesant a fost publicat pe site-ul Curţii de Conturi. La concret, este vorba despre Raportul auditului conformității asupra organizării, realizării și supravegherii parteneriatelor public-private încheiate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Academia de Științe a Moldovei, UAT mun. Chișinău și entitățile din subordine, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 7 din 26 februarie 2016, transmite timpul.md.

Potrivit conținutului Raportului enunțat, se constată o activitate nu tocmai legală a cet. Valeriu Guzun realizată prin intermediul companiilor sale, prin implementarea de către acesta a unor scheme în vederea dobândirii în mod fraudulos și abuziv a dreptului de proprietate asupra mai multor bunuri imobile (construcții de învățământ și educație), situate pe terenuri publice.

Potrivit Raportului enunțat, prin Decizia CMC nr.5/12 din 22.09.2016, a fost inclus în calitate de obiect al Parteneriatului public-privat, proiectul „Reconstrucția capitală a edificiului școlii nr. 85 din str. Constantin Stamati, 10, mun. Chișinău”, cu păstrarea destinației obiectivului și fără dreptul de privatizare a acestuia (în beneficiul partenerului privat).

În baza Deciziei CMC nr.6/4 din 01.12.2016, a fost aprobată documentația de proiect pentru implementarea PPP „Reconstrucția capitală a edificiului școlii nr.85 din str. Constantin Stamati, 10”.

Condițiile propuse de inițiere a Parteneriatului Public Privatau au presupus darea în locațiune a complexului școlar, cu asigurarea de către potențialul investitor a lucrărilor de reparație capitală și a dotării corespunzătoare a elementelor de infrastructură ale acestuia. În calitate de plată pentru arendă, partenerul public a propus asigurarea investiției pentru executarea lucrărilor de reconstrucție a complexului preșcolar din mun. Chișinău, str. Nicolae Costin 63/3 (fosta grădiniță nr.166).

Potrivit Raportului prenotat, s-a constatat identificarea incorectă a obiectului Parteneriatului public-privat, acesta urmând a fi reconstrucția complexului preșcolar din mun. Chișinău, str. Nicolae Costin 63/3 (fosta grădiniță nr.166), din contul dării în locațiune a clădirilor și terenurilor complexului școlar din mun. Chișinău, str. Constantin Stamati, 10.

Conform pct.3.9. din Studiul de fezabilitate, valoarea estimativă a investițiilor necesare pentru implementarea Parteneriatului Public Privat constituie 79,76 mil. lei.

Ca urmare a evaluării de către Comisie a ofertelor parvenite pentru participarea la concursul de selectare a parteneriatului public-privat și desemnarea ofertei câștigătoare, potrivit procesului verbal nr. 3 din 21.03.2017, Comisia a stabilit că oferta Asociației persoanelor juridice este una avantajoasă, cu întrunirea condițiilor necesare, acumulând un punctaj de 458 puncte, fiind prin urmare aleasă câștigătoare. Astfel, a fost constatat în calitate de câștigător al concursului de selectare a parteneriatului public-privat Asociația persoanelor juridice (formată din SRL „Guzun V.E.”, Asociația Obștească Instituția Privată de Învățământ Preșcolar „Grădina Secretă” și Gospodăria Țărănească „Moara lui Ion Guzun”).

Potrivit constatărilor auditorilor din cadrul Curții de Conturi reflectate în conținutul Raportului enunțat, precum și potrivit prevederilor pct. 23 anexa 3 din HG 476/2012, una din cerințele privind oferta financiară este că ofertantul urma să demonstreze că are acces la/sau dispune de active lichide, negrevate, linii de credit și de alte mijloace financiare suficiente pentru a satisface investiția și fluxul de numerar operațional. În conformitate cu cerințele specificate inclusiv în Documentația de concurs, participanții la concurs, pentru a demonstra capacitatea economico-financiară, urmau să prezinte rapoartele financiare pentru ultimii 5 ani, precum și să prezinte sursele de finanțare a proiectului. Însă, neluându-se în considerație acest criteriu, acesta fiind unul dintre cele mai importante criterii care atestă capacitatea finanțării proiectului, la evaluarea ofertelor, au fost incluși doar indicatorii tehnici , în baza cărora a și fost evaluată oferta.

Analizând documentele anexate la oferta depusă de către Asociația Persoanelor Juridice, constatăm că SRL „Guzun V.E.” nu dispunea de active, iar indicatorii financiari pentru anul 2016 ai Gospodăria Țărănească „Moara lui Ion Guzun” și Asociația Obștească Instituția Privată de Învățământ Preșcolar „Grădina Secretă” au constituit: venitul din vânzări – 20,59 mil. lei, și profitul net – 0,3 mil. lei, cu o rentabilitate a veniturilor din vânzări de 1,46%.

Prin urmare, indicatorii financiari raportați de ofertant – Asociația persoanelor juridice ( SRL „Guzun V.E.”, Asociația Obștească Instituția Privată de Învățământ Preșcolar „Grădina Secretă” și Gospodăria Țărănească „Moara lui Ion Guzun”) nu reflectau posibilitatea finanțării în totalitate a activităților investiționale (minimum 79,76 mil. lei – potrivit Studiului de fezabilitate), fapt ce atestă o manipulare frauduloasă pe marginea datelor prezentate.

În acest context, este necesar de menționat că, în calitate de fondator al SRL „Guzun V.E.” și Asociația Obștească Instituția Privată de Învățământ Preșcolar „Grădina Secretă”, se prezintă dl. Valeriu Guzun.

Potrivit cadrului legal, contractul de Parteneriat public-privat urma să fie semnat cu toți membrii câștigătorului concursului – Asociația persoanelor juridice (SRL „Guzun V.E.”, Asociația Obștească Instituția Privată de Învățământ Preșcolar „Grădina Secretă” și Gospodăria Țărănească „Moara lui Ion Guzun”). Or, prevederile secțiunii a 10-a din HG nr.476/2012, indică :„Proiectul contractului de parteneriat public-privat în forma negociată urmează a fi semnat de partenerul public”.

În pofida circumstanțelor expuse, chiar dacă SRL „Guzun V. E.” și Asociația Persoanelor Juridice nu corespundeau criteriilor enunțate, la data de 02.05.2017, a fost încheiat Contractul de Parteneriat public-privat „Reabilitarea și reluarea activității complexului școlar din mun. Chișinău, str. Constantin Stamati 10”, între Primarul General al mun. Chișinău și SRL „Guzun V. E.”, reprezentând un contract de concesiune, în forma de reabilitare-operare-transfer.

Prin urmare se atestă faptul că, Valeriu Guzun, cu intenția de a dobândi calitatea de partener privat al Parteneriatului public-privat prenotat, de a obține foloase materiale și a-și realiza interesele personale, a format o asociere dintre trei agenți economici, la doi dintre care el are calitatea de fondator, iar a treia companie este fondată de către un membru de familie al acestuia.

Scopul urmărit de către Valeriu Guzun la realizarea asocierii este evident – inducerea în eroare a autorităților statului, în vederea prezentării unei informații false drept adevărate, pentru a-și promova oferta și a oferi unele garanții, care de fapt nu există.

Mai mult ca atât, Contractul de Parteneriat public-privat a fost încheiat între Primăria mun. Chișinău și SRL „Guzun V. E.”, care nu a fost ales în calitate de câștigător al Parteneriatului Privat. Or, partener privat a fost aleasă Asociația Persoanelor Juridice formate din SRL „Guzun V.E.”, Asociația Obștească Instituția Privată de Învățământ Preșcolar „Grădina Secretă” și Gospodăria Țărănească „Moara lui Ion Guzun”.

De menționat e şi faptul că, potrivit contractului enunțat, forma de realizare a Parteneriatului public-privat reprezintă reabilitare-operare-transfer, care constă în faptul că, bunul public este transferat partenerului privat, care are obligația de a-l reabilita, opera și întreține pentru o perioadă ce nu poate depăși 50 de ani, iar la expirarea contractului, bunul public se transferă cu titlu gratuit partenerului public în bună stare, funcțional și liber de orice sarcină sau obligație.

Prin urmare, companiei „Guzun V.E.” SRL i-au fost transmise în posesie Complexul preșcolar din mun. Chișinău, str. Nicolae Costin 63/3 (grădiniță nr.166), cu suprafața de 3918,9 m2 (nr. cadastral 0100509168.01) și terenul cu suprafața totală de 1,1713 ha (nr. cadastral 0100509168.)

Totodată, i-au fost transmise în folosință și exploatare Complexul școlar Stamati (Școala medie nr.85 din str. Constantin Stamati nr.10) din 25.05.2017, construcții cu suprafața totală de 4401,4 m2 (nr. cadastral 0100417.604.01 și 0100417.604.02) și terenul cu suprafața de 1,326 ha (nr. cadastral 0100417604).

Valoarea investițiilor estimate de partenerul privat și acceptate de partenerul public constituie 85,84 mil. lei (cu TVA), din care 65,17 mil. lei – pentru reabilitarea complexului școlar și 20,67 mil.lei – pentru reabilitarea complexului preșcolar. Aceste investiții urmează a fi efectuate în două etape investiționale. Prima etapă reprezintă reconstrucția capitală a complexului școlar și a complexului preșcolar, iar a doua etapă – organizarea și gestionarea procesului educațional.

Ulterior, în anul 2019, Agenția Supraveghere Tehnică, la solicitările Primăriei mun. Chișinău, a efectuat un control al volumelor și costurilor lucrărilor de construcție executate la obiectivul „Complexul școlar”. Astfel, potrivit procesului verbal de control al Agenției Supraveghere Tehnică nr.88 din 09.08.2019, valoarea lucrărilor de construcție-montaj executate la acest obiectiv constituie 93,07 mil. lei, din care pentru blocurile A,B,C – 67056,8 mii lei și pentru Blocul D – 26009,49 mii lei. De asemenea, la solicitarea Preturii sectorului Buiucani, Agenția Supraveghere Tehnică a efectuat controlul volumelor și costurilor lucrărilor de construcție executate la obiectivul „Complexul preșcolar”, constatând că valoarea lucrărilor de construcție-montaj a constituit 23338,02 mii lei .

Din cele menționate, reiese că valoarea investițiilor indicată în procesul-verbal de control al Agenției Supraveghere Tehnică nu corespunde cu valoarea reflectată în evidența contabilă (contul 121) al SRL „Guzun V.E.” și cu valoarea stabilită de auditor în baza proceselor-verbale de executare a lucrărilor și a actelor de constatare.

Cu privire la dobândirea ilegală a dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și înstrăinarea ilegală a acestora se cere de menţionat că, la o dată ulterioară, compania „Guzun V.E.” SRL, a înregistrat la Agenția Servicii Publice, ca proprietate privată două imobile (construcții de învățământ și educație) cu numerele cadastrale 0100417.604.06 (1101,2 m2) și 0100417.604.07 (778,5 m2), situate/construite pe terenul public transmis în cadrul Parteneriatului public-privat. Ca temei pentru înregistrarea acestor bunuri s-au indicat: Contractul de Parteneriat public-privat din 02.05.2017, Decizia nr.5/3 din 10.12.2019, procesul verbal nr.07/1 din 19.04.2019, autorizația de construcție nr.552-c/19 din 17.10.2019.

Prin urmare, Valeriu Guzun, în calitate de fondator al companiei „Guzun V.E.” SRL, a acționat abuziv, or acestuia, în calitate de partener privat, îi rămân în proprietate valorile materiale proprii și de altă natură realizate cu mijloace proprii, precum și îmbunătățirile aduse de acesta Complexului școlar din str. Constantin Stamati, dacă acestea pot fi separate de obiectul în cauză fără a-l prejudicia.

Mai mult ca atât, compania „Guzun V.E.” SRL, este obligată să înregistreze în Registrul bunurilor imobile și construcțiile noi pe care le va efectua la Complexul școlar din str. Constantin Stamati, iar în calitate de proprietar al construcțiilor noi va fi înscris partenerul public, indicându-se concesiunea asupra acestor imobile pe termenul contractului în favoarea partenerului privat.

Reieșind din cele expuse, Valeriu Guzun, a înregistrat dreptul de proprietate privată a companiei „Guzun. V. E.” SRL asupra imobilelor sus menționate, construite pe teren proprietate publică a municipiului Chișinău. Aceasta în condiţiile în care dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile enunțate, urma să fie înregistrat ca proprietate publică, cu notarea dreptului de folosință de către partenerul privat SRL „Guzun V.E.” pe perioada parteneriatului public-privat.

Dobândind dreptul de proprietate asupra imobilelor enunțate în mod ilegal, fraudulos, compania „Guzun. V. E. ” SRL și-a continuat acțiunile ilegale prin înstrăinarea bunului imobil în anul 2020 companiei SRL „GREEN CONSTRUCT COM”, iar ulterior Instituției Private Liceul „Da Vinci”, fără o notificare în favoarea partenerului public.

Reieșind din cele expuse, Valeriu Guzun a prejudiciat statul, inclusiv prin dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile sus prenotate, ignorând și încălcând fraudulos normele legale, fapt ce conduce la pierderea dreptului de proprietate a statului asupra terenului pe care se află clădirile nou construite, atribuite îm mod samovolnic în proprietate companiei „Guzun. V.E. ” SRL.

Mai mult ca atât, prin atribuirea ilegală în proprietate privată companiei „Guzun V.E.” SRL a bunurilor imobile situate pe terenul aferent clădirilor de învățământ și educație, s-a urmărit deposedarea de drepturile de proprietate a statului asupra acestui teren.

Raportul Curţii de Conturi este mai mult decât clar. CCRM şi-a făcut datoria, demascând o schemă ilegală implementată în detrimentul statului. Acum întrebarea este: Ce va urma? Se vor autosesiza instituţiile abilitate ale statului? Va fi restabilit dreptul de proprietate al partenerului public? Vor fi sancţionate persoanele vinovate? Întrebări sunt multe, iar tema e interesantă, de aceea o vom urmări în continuare.

Cu privire la verificarea informației prezentate supra, a se accesa:

Hotărârea nr.7 din 26 februarie 2021 cu privire la Raportul auditului asupra conformității organizării, realizării și supravegherii parteneriatelor public-private încheiate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Academia de Științe a Moldovei, UAT mun. Chișinău și entitățile din subordine http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95?idh=1088 ;

Raportul auditului asupra conformității organizării, realizării și supravegherii parteneriatelor public-private încheiate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Academia de Științe a Moldovei, UAT mun. Chișinău și entitățile din subordine http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95?idh=1088 .