Consultări publice pe marginea conceptului de începere a restabilirii infrastructurii și reabilitării zonei verzi, inclusiv a căilor de acces din Parcul ,,Dumitru Rîșcanu” au fost organizate astăzi, anunță primarul general Ion Ceban. Potrivit acestuia, parcul este destul de mare, iar lucrările vor fi efectuate pe etape.

„La audieri au participat reprezentanții preturii, ai Direcției construcții capitale, Î.M. ,,Asociația de gospădărire a spațiilor verzi”, specialiști în domeniul arhitecturii, locuitorii din zonă și alte persoane interesate de acest subiect.

Am solicitat ca la discuții de renovare și reabilitare a obiectivelor de infrastructură să fie implicați reprezentanții Comunității cicliștilor, persoanelor cu nevoi speciale, celor care practica alergatul si alte sporturi.  Ulterior am rugat ca fiecare comentariu să fie introdus în procesele verbale finale. Mă bucură implicarea cetățenilor, părerea lor contează”, a punctat Ceban.

Edilul spune că își dorește crearea unui spațiu viabil și atrăgător pentru odihna locuitorilor și oaspeților sectorului prin renovarea zonei verzi.

Reabilitarea parcului ar presupune: organizarea parcărilor de zi, curățarea lacului cu amenajarea ulterioară a zonelor pentru odihnă, construirea unui pod pietonal deasupra lacului, amenajarea pistelor pentru bicicliști cu lungimea aproximativă de 3,5 km, dar și reconstrucția scărilor festive cu amenajarea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități;

Pretura Rîșcani va ține cont de propunerile oferite pentru elaborarea schiței proiectului.