Noi dezvăluiri despre blocarea proiectului de lege, care prevede ca pe rafturile magazinelor 50 la sută din produse să fie autohtone. Vicepreședintele PPDA Aliona Mandati a scris pe Facebook că după ce Maia Sandu a retras documentul din Parlament, mai mulți agricultori s-au revoltat, iar deputații Blocului ACUM au tăcut pentru a nu prejudicia imaginea cabinetului de miniștri în frunte cu Sandu.


„Eu eram foarte supărată când am aflat că ministrul economiei Brânzan a retras proiectul fiindcă pe noi pomicultorii ne afectează foarte tare. Și UE nu a impus aceste condiții, e la discreția Guvernului, principalul este să nu interzică importul în țară, însă, totuși, Brânzan, cu suportul, desigur, al M. Sandu, nu au mișcat nici un deget în susținerea producătorilor locali. Atunci am tăcut cu toții, nu am vrut să aprindem spiritele, doar că procesatorii cunosc asta și ne întreabă și în prezent de ce nu ne-am revoltat. Și ca rezultat atrageți atenția că astăzi în magazinele noastre se vând mere poloneze, franceze cu 29 lei kg. Și nu doar de fructe este vorba, ci de toate produsele, nici un pic de susținere pentru producătorii autohtoni”, a scris Mandati.


Amintim că vicepreședintele Parlamentului, deputatul PPDA Alexandru Slusari a povestit în cadrul unei întrevederi cu fermierii că anul trecut Guvernul Sandu a retras din Parlament proiectul de lege care prevede ca pe rafturile din magazine 50 la sută din produse să fie de origine autohtonă. Documentul, care vine să favorizeze marii importatori străini, a fost retras înainte de a fi votat în lectura finală.


“Eu credeam că Chicu a retras și făceam gălăgie, dar când am aflat cine a retras, nu am mai făcut mare gălăgie, dar legea a fost retrasă de ai noștri”, a declarat Slusari.