Viața nu este un concurs, viața nu se trăiește după dorințele altora. Firesc ar fi să ne trăim viețile în stil personal, căutând să facem lucrurile care ne aduc fericire, să ne trăim visurile și să lăsăm ceva valoros în urmă. La orice vârstă.
Cristina Balan a început să își trăiască visul după 20 de ani în care l-a pus deoparte pentru a supraviețui în vremuri tulburi. Deși a luat lecți pictură de la 5 ani, iar la 11 a mers la Școala de Arte din Chișinău – deci talentul exista din plin – a fost nevoită să renunțe la visul de a picta. S-a angajat într-o companie privată, imediat după liceu. Din mediul de business a intrat în politică și a ajuns Ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii. Deși viața ei părea a fi pe un alt drum decât unul artistic, a știut că va veni și ziua când se va reîntoarce la pensule și culori.
„I-am povestit unui prieten scriitor despre visul meu și despre frica de a reveni la artă. Credeam că, dacă am omis 20 de ani, nu voi fi în stare să fac față celor ce s-au consacrat profesiei. Atunci el mi-a spus: “Cui îi pasă?! Manifestă-te!”. Fiecare dintre noi are nevoie de o astfel de persoană la locul și timpul potrivit”
Cristina Balan se definește ca artist plastic abstract. Anul trecut, a format comunitatea de artiști plastici InSpirArt Moldova, pentru că a simțit nevoia să fie alături de câțiva pictori emergenți foarte talentați. Cristina expune zilele acestea la București, în cadrul expoziției colective I WALK THE LINE. WE WALK THE SPIRAL de la Galateca, alături de alte 3 artiste: Olesea Muntean, Iuliana Kilchevski și Daciana.
Din biografie
La vârsta de cinci ani am inceput să iau lecții de pictură, la unsprezece ani am mers la Școala de Arte. Lucrările mele au participat la diverse expoziții, mama se plânge acum că nu i-a rămas nici o lucrare din copilăria mea, pentru că profesorii le luau pe toate sau le duceau la expoziții, sau ca exemplu. După liceu aveam planuri să merg la Academia de Arte din Sankt Petersburg, dar se prăbușise Uniunea Sovietică și am fost nevoită să-mi aleg o profesie care m-ar fi ajutat să supraviețuiesc. Pe lângă artă, eram bună la matematică și am decis să merg la Facultatea de Economie.
Amintiri din primele întâlniri cu arta
Îmi amintesc cum pictam pe toate suprafețele albe posibile și imposibile din casă. Cum cream picturi ciudate și îi explicam mamei ce am vrut să redau de fapt. Imaginea nu avea o legătură directă cu explicația mea, iar mama mă numea cu răbdarea Micului Prinț. O altă amintire pe care o păstrez vie în minte este cum mama îmi citea biografiile marilor artiști pe la vârsta de 5-6 ani și cum mă lua groaza când auzeam cum unii își tăiau urechile. O alta imagine este cea în care mă văd cum desenam împreună cu tata natura moartă acasă, cum ieșeam mereu cu abumul la pictat pesiaje în timpul liber.
Ce a urmat după ce ai lăsat pictura în urmă
La vârsta de 18 ani am început să lucrez și de atunci nu m-am mai oprit. La vârsta de 24 de ani deja aveam în subordine 60 de persoane și făceam proiecte mari în străinătate. Am lucrat în câteva companii internaționale, am adus investitori străini în Moldova, apoi treptat am intrat în politică. Ultima mea poziție a fost cea de Ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, am fost prima femeie din Republica Moldova (și din regiune) care a avut o asemenea poziție la Washington.
Din Republica Moldova în USA. Viața într-o altă cultură
Viața mea în acea perioadă a fost la fel de interesantă ca de obicei. Noi singuri ne creăm experiențele, indiferent de circumstanțe. Eu am nevoie de trei zile pentru orientare într-o țară nouă și cu cât mai mult mă aflu în ea, cu atât mai mulți prieteni îmi fac. Unica diferență era că mi se spunea Excelență, cumva nu mă puteam obișnui cu asta.
Am rămas cu un sentiment de împlinire din acea experiență. Am fost pe coperta Washington Life, am organizat multe evenimente, am fost remarcată și susținută de persoane importante, am creat o echipă superbă, am renovat ambasada. Poate am rămas cu un anumit statut social, titlul rămâine pe viață.
Ce m-a învățat? Nu știu, venisem deja formată ca profesionist, poate am învățat să cresc viteza de socializare și să spun mai ferm nu.
Ce a fost greu? Nimic îndeosebi. Poate să mă despart (fizic) de prieteni.
Cu ce se confruntă femeile care acced la poziții atât de înalte
Atunci când ai responsabilități mari, uriașe aș zice, mai des renunți la tine. Mai puțin timp le acorzi celor dragi, nu prea ai luxul de a alege cu cine să comunici și unde să te afli. După asemenea experiențe rămâne încrederea în sine și o apreciere mai înaltă a libertății.
Reapropierea de pictură
Mereu am fost conștientă ca voi face artă, era o chestiune de timp. Fiind în SUA, i-am povestit unui prieten scriitor despre visul meu și despre frica de a reveni la artă. Credeam că dacă am omis 20 de ani, nu voi fi în stare să fac față celor ce s-au consacrat profesiei. Atunci el mi-a spus: “Cui îi pasă?! Manifestă-te!”. Fiecare dintre noi are nevoie de o astfel de persoană la locul și timpul potrivit. Viața nu e un examen sau concurs. Datorită acelor cuvinte am început să pictez din nou. Spre marea mea suprindere am început să fac artă abstractă, deși nu aveam o pregătire academică și în afară de peisaje și natură moartă nu pictasem nimic în viața mea. Partea faină al artei abstracte este că dincolo de tehnici trebuie să ai ce transmite.
La început pictam doar pentru mine, apoi am observat reacțiile altora, apoi am expus o lucrare la o expoziție colectivă, apoi au început să vină invitații de la galerii din Tokyo, New York, Barcelona, Madrid, Londra.
De la diplomat la artist full time
Ha! Toți credeau că e un refugiu, o terapie, un hobby, că o să mă joc un pic și apoi voi reveni în lumea “reală” pentru că nu ai cum să renunți la “tot”! Eu însă știam exact ce fac. Aparenta „trecere bruscă” de fapt a fost un pas bine gândit. M-am închis în studiou, am inceput să studiez arta abstractă, mi-am luat câțiva mentori din domeniu, am făcut Academia de Business în Arte din Kiev pentru a întelege cum funcționează exact această lume. M-am orientat rapid și mi-am găsit locul. În primul an de activitate am fost invitată de Centrul de Arte din New York la expoziția cu genericul “The Muse”, apoi o galerie din Tokyo mi-a pus eticheta “smash hit to be”, apoi lucrarea mea a apărut pe coperta unei reviste de artă modernă spaniole. Toate aceste lucruri s-au întâmplat fără a se ști cine am fost in trecut.
Cum e viața de artist plastic în Chișinău
Mă aflu în Moldova doar pentru că îmi place școala copiilor mei și pentru că sunt mai aproape de părinți. În rest, toată activitatea mea este pe plan internațional. Aș putea fi oriunde. Îmi displace însă sistemul actual din Republica Moldova, există grupuri închise de interese, artiștii tineri nu prea au cum să scoată capul din nevoi. Vând la niște prețuri de râsul lumii și alții se folosesc de asta. Din acest motiv am creat comunitatea InSpirArt. Ajut artiști tineri talentați și mă bucur din toată inima de succesele lor.
Amprenta ta artistică. Teme și stiluri de creație
Fac pictură abstractă, abordez teme spirituale și valori universale. Lumea se transformă, oamenii au nevoie de aceasta.
Acum lucrez în trei direcții, fiecare cu un stil aparte. Seria „Vortexes” reprezinta spirale și vârtejuri texturate, care abordează subiectul energiei și efectului ei aspura omului. Seria mea minimalisă e formată din culori, forme și linii, care prezintă reflecțiile mele aspura unor fenomene care mă preocupă. A treia direcție în care lucrez este seria „Goddesses” (Zeitele), care reprezintă diverse aspecte ale energiei feminine. Îmi place să experimentez și nu mă grăbesc să mă opresc la un singur stil, savurez procesul și sunt curioasă unde ma vă aduce.
Ce te inspiră în creație
Sunt conectată, meditez, evoluez, îmi ascult sufletul și transpun pe pnză ce simt și ce mă preocupă. Lucrez în studioul meu, ascult muzică bună. Acum mai nou mă fascinează colaborările. În ultimul an am creat cinci picturi în comun cu artistii plastici din comunitatea InSpirArt care sunt de-a dreptul uluitoare! Unde-s doi, puterea crește.
Cum ți se pare peisajul artistic bucureștean
Anul trecut am format comunitatea de artiști plastici InSpirArt Moldova. Am descoperit câțiva pictori emergenți foarte talentați și am simțit nevoia de a fi alături de ei. Pentru ei am venit la București. Prima noastră expoziție a fost un succes în Chisinău, era firesc ca următorul pas să fie în București. Acest oraș apare în toate rapoartele internaționale privind piața de artă grație creșteri economice de care vă bucrați. Îmi place aici, am dat de niște oameni foarte competenți. Atat cei de la galeria Galateca, cât și de la Centrul Creart sunt foarte buni la aceea ce fac. În plus, sunt și niște persoane calde și corecte. Mă simt bine aici.
Expoziția colectivă I WALK THE LINE. WE WALK THE SPIRAL
Acum două luni, am venit la București pentru trei zile cu scopul de a găsi un spațiu potrivit pentru expoziție. Am vizitat mai multe locații. Toate au acceptat să ne găzduiască, dar fiecare avea câte un neajuns. Am transmis propunerea de expozitie și centrului Creart și imediat am primit un răspuns pozitiv. Tocmai venea ziua culturii nationale, iar expoziția noastră a fost văzută drept un pod cultural între Chisinău și București. Mai departe – ca într-un vis frumos – Creart ne-a conectat la Galateca, o galerie mare, frumoasă, de artă contemprană, sută la sută potrivită pentru arta noastră. Tot Creart, Roxana Lapadat mai specific, a elaborat conceptul, a organizat vernisajul. Împreună cu Galateca au selectat lucrările, au făcut panotajul. Au o echipă stelară, la fel ca și a noastră de fapt.
Mai departe, mai mult. Renumitul DJ Sasha Lopez, originar din Republica Moldova, a acceptat să ne susțină. Apoi ni s-a alăturat o vinărie, apoi Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare si Sportului din RM.
Am decis să vindem o lucrare prin silent auction, iar banii să fie donați organizației de caritate Hospices of Hope Moldova. Un om de afaceri basarabean deja a licitat o sumă considerabilă pentru acea lucrare. Asteptăm și alte oferte mai mari până la data de 29 ianuarie, când vom încheia expoziția.
Odată cu expoziția I WALK THE LINE. WE WALK THE SPIRAL s-a produs un fenomen frumos de colaborare între artisti, colaborare între femei, colaborare între institutii publice și private, colaborare între țări.
Artistele alături de care expui la București
Celelalte artiste sunt Olesea Muntean, Iuliana Kilchevski și Daciana. Olesea e o tânără artistă plastică extrem de talentată, văd reacții puternice al publicului la lucrările ei. E foarte bună la culori și chiar știe să picteze. Am creat două lucrări împreună cu ea, ambele foarte bune, și aici nu e meritul meu. Yuliana e spirituală, fină, multilateral dezvoltată. Observ cum lucrările ei sunt căutate, prima lucrare vândută la expoziția noastră din București a fost a ei. Daciana e româncă stabilită in Franța, are multe premii și realizări frumoase în domeniu. Pentru că avem stiluri diferite, am ales tema spiralei drept simbol al evoluției. Toate lucrările au fost pictate special pentru această expoziție.
Ce urmează pentru tine anul acesta
Am mai multe proiecte în derulare și sper să nu mai intervină pandemii sau războaie. Port discuții despre colaborare cu un muzician Italian stabilit în Los Angeles care lucrează cu Universal Music. Galeria din Barcelona mă așteaptă cu o expoziție personală. Mentorul meu din Kiev așteaptă să finalizăm seria “Zeitele”, chiar azi am primit un mesaj de la el. As vrea să continui și cauza InSpirArt, să mai facem evenimente, inclusiv în România.
