Acum trei luni, la data de 30 mai 2024, cinci elevi din raionul Telenești ar fi ucis în bătaie un bărbat în vârstă de 57 de ani, care venise recent din străinătate. Patru băieți sunt de clasa a noua și unul de clasa a șaptea.
Inițial, rudele bărbatului au crezut că acest ar fi căzut și s-a lovit. Mai apoi, la două zile după cele întâmplate, ei au înțeles că, de fapt, victima a fost snopită în bătaie în timp ce se întorcea acasă de la un prieten.
Rudele bărbatului spun că expertiza medico-legală arată că acesta a avut multiple lovituri la cap. Bărbatul a murit pe patul de spital la data de 11 iunie. Iar sora decedatului spune că ancheta în acest caz decurge foarte lent.
„Totul s-a întâmplat în seara de 30 mai. Soția se uita pe geam și a văzut o ambulanță. Era multă lume. M-am îmbrăcat și am mers să văd ce se întâmplă. Am ieșit din ogradă și m-am întâlnit cu o domnișoară, e din mahala și mi-a spus că iată l-au găsit pe Sergiu Cozonac sub gard. Am venit repede în casă, am strigat soția și am mers ambii la locul unde era ambulanța. El era deja în ambulanță, medicii îi acordau ajutor. Medicii mi-au spus că nu știu nimic, nu știu ce s-a întâmplat, că l-au găsit aici. El era cu ochii deschiși, dar era blocat. Erau în ogradă mai mulți băieți, i-am întrebat ce s-a întâmplat și au spus că nu cunosc nimic. Mai târziu am aflat că printre cei prezenți la fața locului, erau și câțiva dintre băieții care l-au bătut”, a povestit cumnatul victimei.
După ce a fost găsit, bărbatul a fost transportat de urgență la spitalul din Telenești. Medicii le-au comunicat rudelor bărbatului că starea acestuia este gravă.
„A fost internat în reanimare. Medicul ne-a spus că după simptomele pe care le are a crăpat vena, e grav și șanse de viață nu sunt. Între timp l-am anunțat și pe feciorul lui, care era peste hotare, ce s-a întâmplat cu tatăl său și pe soția lui despre cele întâmplate”, a povestit cumnatul victimei.
Ulterior, reumatologul le-a spus că victima avea la găuri în regiunea capului.
„După investigații ne-au spus că are crăpat osul după cap. Dar nu puteau să ne spună concret cum s-a întâmplat. Am vrut să-l ducem la Chișinău, dar medicii ne-au spus că nu este transportabil, e în comă”.
Cumnatul victimei mai spune că poliția a venit la spital abia a doua zi dimineață, după ce bărbatul fusese bătut. Ulterior, victima a fost transportată la Chișinău, i s-a făcut investigația prin RMN și s-a depistat că are hematoame la cap.
„Inițial credeam că probabil a căzut, s-a lovit. Chiar m-am întâlnit pe 31 mai cu doi dintre băieții care îl bătuse, dar eu nu știam, nici nu bănuiam ce se întâmplase de fapt, și le-am mulțumit că au sunat la 112”, a spus cumnatul bărbatului decedat.
Cum au aflat rudele că bărbatul a fost snopit în bătaie, ce arată expertiza medico-leaglă, ce spune sora decedatului, dar și alte detalii, aflați în emisiunea de mai jos: