Ofițerii CNA și procurorii din Bălți au efectuat astăzi mai multe percheziții într-un dosar de corupție și contrabandă cu valută, în care sunt vizați funcționari ai Primăriei municipiului Chișinău, o companie de construcții, angajați ai Inspecției Naționale de Supraveghere Tehnică și un avocat.

Potrivit Centrului Național al Corupției, directorul unei companii de construcție este cercetat pentru oferirea de remunerații ilicite unor funcționari ai Primăriei municipiului Chișinău și unor responsabili de la INST și Agenția Servicii Publice în schimbul obținerii unor acte permisive sau decizii favorabile pentru construirea unor imobile în capitală și în suburbiile acesteia.

Conform materialelor cauzei, directorul agentului economic vizat ar fi avut multiple discuții și întrevederi cu agenți economici și cu unele persoane cu atribuții de eliberare a actelor permisive și verificare a lucrărilor de construcție din cadrul Primăriei Chișinău în urma cărora ar fi convenit asupra înregistrării actelor de recepție finală pentru mai multe imobile din municipiu.

De asemenea, în cadrul unui alt dosar sunt cercetate mai multe episoade de contrabandă cu valută în proporții deosebit de mari, comise de către directorul companiei.

Astfel, astăzi, ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii Bălți, au desfășurat acțiuni de urmărire penală la sediile a trei agenți economici, la birourile, domiciliile și mijloacele de transport a mai multor persoane vizate în dosar, de unde au ridicat telefoane mobile, purtători de informații și acte relevante pentru cauză.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images

sursa