Un angajat al unei firme de construcție, desemnat de Ministerul Educației să supravegheze lucrările de reconstrucție a Centrului de Excelență în Transporturi din Chișinău, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că a cerut o mită de aproximativ 480 de mii de lei. Sentința a fost emisă Oficiul Buiucani al Judecătoriei Chișinău și mai poate fi atacată.

Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!

Dosarul a fost unul cu bătaie lungă, fiind pornit încă în noiembrie 2017, iar de atunci au avut loc 65 de ședințe de judecată, iar inculpatul a pledat de fiecare dată nevinovat.

Potrivit dosarului, condamnatul a estorcat de la administratorul companiei de construcție suma de 477 de mii de lei, ceea ce reprezintă 10% din costul total al lucrărilor. Banii au fost pretinși în schimbul promisiunii de a nu crea impedimente la executarea lucrărilor, precum și la semnarea actului de recepție finală a imobilului renovat.

În cadrul judecării cauzei, instanța a constat că administratorul antreprenorului i-a transmis inculpatului, din contul sumei pretinse, materiale de construcție și servicii în valoare totală de peste 37 de mii de lei.

În urma hotărârii Judecătoriei Chișinău, în proprietatea statului va trece, prin confiscare, suma de 37 de mii de lei, contravaloarea bunurilor obținute prin infracțiune, și o sumă de 2000 de euro, primită în cadrul efectuării măsurii speciale de investigație.

sursa