Copilul în vârstă de doi ani din raionul Ungheni, care a căzut în golul unui ascensor de la etajul șase, încă se află în comă.

Contactat de IPN, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a precizat că deocamdată starea pacientului rămâne fără schimbări esențiale.

De menționat că acest caz a atenționat, din nou, despre pericolul colosal la care se expun locatarii blocurilor unde sunt ascensoare vechi, dar și necesitatea stringentă ca acestea să fie schimbate.

O analiză realizată încă în luna ianuarie de către reprezentanții Universității Tehnice din Moldova, împreună cu Asociația Patronală a Societăților de Ascensoare din Republica Moldova, a dezvăluit că dintre cele 104 ascensoare din fondul locativ și instituțiile publice din municipiul Ungheni: 102 au termenul de exploatare de peste 25 de ani, iar din cauza uzurii utilajului, deservirea tehnică a lifturilor este din ce în ce mai dificilă și mai costisitoare, din motiv că nu se mai produc piese de schimb pentru asemenea ascensoare.

În dimineața zilei de miercuri, 11 septembrie, un copil de doar doi ani a căzut în gol de la etajul șase, în puțul unui lift. 

S-a întâmplat după ce mama micuțului ar fi pus căruciorul în care se afla copilul între ușile ascensorului, iar ea s-a întors în casă pentru a lua o pungă. În acel moment, cineva de la etajul 8 ar fi chemat liftul, iar cabina s-a pornit, astfel, micuțul a căzut din cărucior în groapa ascensorului. 

sursa