La începutul anului 2025, aproape 500.000 de copii cu vârsta de până la 17 ani trăiesc în Republica Moldova, reprezentând aproximativ 20,7% din populația totală. În anul precedent, s-au înregistrat 23.600 de nașteri, cu o scădere de 2% față de anul anterior, majoritatea fiind băieți.

Femeile din mediul rural devin mame mai devreme decât cele din orașe, vârsta medie la prima naștere fiind de 25 de ani în sate, comparativ cu 29 în orașe. Totodată, aproape 20% dintre copii s-au născut în afara căsătoriei, fenomen mai răspândit în mediul rural decât în urban.

În ceea ce privește educația timpurie, numărul copiilor înscriși în grădinițe și creșe a scăzut față de anul anterior. Grădinițele din orașe sunt mai aglomerate decât cele din mediul rural, unde accesul este limitat.

La începutul anului 2025, peste 35.000 de părinți au beneficiat de indemnizații unice la naștere, iar aproape 34.000 primesc lunar sprijin pentru creșterea copilului până la 3 ani. De asemenea, un număr considerabil de părinți primesc alocații lunare pentru îngrijirea copiilor până la doi ani.

În același timp, aproape 8.000 de copii sunt în situații de risc, majoritatea provenind din mediul rural. Aceștia sunt victime ale neglijenței, violenței sau chiar abandonului.

Veniturile familiilor cu copii sunt, în medie, mai mici decât cele fără copii și scad pe măsură ce crește numărul copiilor în familie.

Diferențele dintre condițiile de trai în mediul urban și rural sunt semnificative. Familiile din oraș au, în mare parte, acces la apă curentă, canalizare, baie în casă și gaz, în timp ce la sate aceste facilități sunt mai limitate.

Numărul infracțiunilor comise de minori a crescut în 2024, cele mai frecvente fiind furturile și huliganismul. Mulți copii implicați în astfel de fapte au între 14 și 17 ani, iar o parte dintre aceștia au fost condamnați sau se află în detenție.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI