Peste 3.000 de țigarete au fost depistate de către vameșii din punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, într-un microbuz condus de un tânăr moldovean.

Potrivit Serviciului Vamal, funcționarii postului vamal Leușeni, în conlucrare cu autoritățile de control din România, în cadrul controlului coordonat au supus verificărilor un mijloc de transport de model Mercedes-Benz Sprinter, care se deplasa pe direcția ieșire din Republica Moldova.

Șoferul, un bărbat cu dublă cetățenie (moldovenească/română), în vârstă de 22 de ani, a comunicat că nu transportă bunuri necesare a fi declarate. Totuși, acționând în baza indicatorilor analizei de risc a fost dispus un control fizic detaliat, iar în rezultat în mijlocul de transport, în mai multe spații special adaptate au fost depistate 157 pachete de țigări, tăinuite în scopul transportării ilicite.

Preliminar a fost stabilit că produsele de tutungerie erau transportate în scopul comercializării acestora pe piața neagră din Uniunea Europeană. Prin urmare, țigările au fost ridicate, iar investigațiile pe caz continuă.

Foto: Customs.gov.md

sursa