Procuratura raionului Cantemir a condus urmărirea penală și a reprezentat acuzarea de stat în instanța de judecată într-o cauză penală pornită în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de trafic de ființe umane (art. 165 alin. (2) lit. d) din Codul penal).

Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul în vârstă de 53 de ani, de comun acord cu alte persoane, în anul 2011, în scopul exploatării sexuale comerciale în Turcia, a recrutat o femeie.

Astfel, abuzând de poziția ei de vulnerabilitate, aceștia i-au propus femeii să practice prostituția în Turcia, asigurând-o că își vor asuma cheltuielile de transport și că va fi remunerată financiar bine.

După ce femeia a acceptat, bărbatul a dus-o prin înșelăciune într-un sat din raionul Cahul, unde, prin aplicarea violenței fizice și psihice, a constrâns-o la prestarea serviciilor sexuale timp de câteva zile, după care victima a reușit să evadeze.

Drept urmare, la data de 30 ianuarie 2024, bărbatul a fost recunoscut vinovat pentru trafic de persoane, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 10 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții și de a exercita activitate de transportare a persoanelor în afara țării, de angajare a persoanelor și alte activități conexe pe un termen de cinci ani.

Unul dintre complicii inculpatului este anunțat în căutare, iar altul a fost condamnat printr-o sentință anterioară, pronunțată în anul 2015, la opt ani de închisoare cu executare.

sursa