Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis astăzi, 16 septembrie, un Cod Galben de instabilitate atmosferică.

Potrivit meteorologilor, astăzi, 16 septembrie, între orele 11:30 și 15:00, există pericolul producerii unui fenomen atmosferic periculos.

De asemenea, în intervalul menționat se prevăd averse în cantități de apă de 15-25 l/m². 

„Având în vedere ploile căzute în ultimele două zile și cele prognozate, riscul de inundații crește. În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice prognozate, acest mesaj și harta vor fi actualizate. Rămâneți în siguranță”, mai anunță reprezentanții SHS. 

Recomandări utile:

1. Monitorizați canalele oficiale pentru actualizări meteorologice.

2. Nu subestimați riscurile și respectați indicațiile autorităților locale.

Riscuri:

  • cantitățile de precipitații acumulate pot duce la inundarea gospodăriilor aflate în zonele joase (la baza versanților);
  • pe unele râulețe și cursuri mici de apă sunt posibile creșteri locale ale nivelului apei, izolat cu ieșirea ei în luncă;
  • se poate produce blocarea rețelelor de canalizare;
  • se poate produce eroziunea solului, înnămolirea și pătulirea culturilor cerealiere, prășitoare și legumicole;
  • este posibilă apariția fenomenului de acvaplanare, care poate să ducă la pierderea controlului direcției de mers a autovehiculului.
  • sunt posibile întreruperi temporare ale curentului electric și ale legăturilor de comunicații;
  • se pot rupe crengi de copaci și se poate semnala doborârea unor arbori uscați;
  • este posibilă decopertarea parțială a unor construcții.

Recomandări:

  • construirea unor canale de captare și dirijare a apei;
  • curățarea canalelor de scurgere;
  • evitarea deplasării prin zonele ușor inundabile;
  • adaptarea vitezei autovehiculului la condițiile de drum;
  • asigurarea stării bune a barajelor de către agenții economici, în subordinea cărora se află iazuri și bazine de apă.
  • evitarea trecerii prin apropierea copacilor;
  • ocolirea cablurilor electrice căzute la pământ;
  • evitarea parcării autovehiculelor în apropierea copacilor, pe care vântul puternic îi poate doborî.

În acest context, Primăria municipiului Chișinău face apel repetat către locuitorii și oaspeții Capitalei, să dea dovadă de prudență, pentru a-și proteja sănătatea și bunurile materiale.  

„Autoritățile municipale sunt pregătite și vor interveni în teren după caz. În cazul înregistrării situațiilor problematice, în urma averselor, locuitorii orașului sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau să sune la numărul unic de urgență 112”, anunță Primăria Chișinău. 

sursa