Cinci preoți ai Mitropoliei Moldovei au fost opriți de la oficierea celor sfinte, prin decrete semnate de Mitropolitul Vladimir, pentru că ar fi părăsit „samavolnic” Eparhia Chișinăului din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova și ar fi încălcat jurământul depus la hirotonie. 

Printre aceștia sunt fostul rector și fostul decan al Academiei de Teologie, Vetcisalv Cazacu și, respectiv, Andrei Oistric, care au anunțat public că au aderat împreună cu parohiile lor la Mitropolia Basarabiei, dar și nume noi: preoții Petru Eșanu din orașul Strășeni, Stanislav Atamanenco din orașul Rezina și Ioan Buciucianu din satul Făgureni, raionul Strășeni.

„O decizie definitivă cu referință la acțiunile anticanonice întreprinse de acești clerici va fi adoptată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei.

Responsabili de la Mitropolia Basarabiei au confirmat pentru Europa Liberă că și cei trei parohi au trecut în jurisdicția acestei structuri a Patriarhiei Române, primind săptămâna aceasta actele de reînregistrare de la Agenția Servicii Publice. Alți câțiva preoți așteaptă documentele.

sursa