Un copil de doar patru ani a fost transportat la Institutul Mamei și Copilului pentru îngrijiri medicale după ce a fost lovit de o mașină pe o stradă din municipiul Chișinău.

Potrivit ofițerului de presă al Poliției Capitalei, Svetlana Scripnic, accidentul a avut loc pe 11 septembrie, în jurul orei 16:35 pe strada Alba Iulia, iar oamenii legii au stabilit preliminar că șoferul unui automobil de marca Mercedes, condus de un bărbat de 33 ani, a lovit minorul de doar patru ani, în timp ce traversa strada.

În urma impactului, micuțul a fost transportat către Institutul Mamei și Copilului pentru investigații medicale.

Oamenii legii au inițiat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

sursa