Primăria Municipiului Chișinău va implementa și în continuare soluțiile propuse în ultimii ani pentru a spori siguranța pietonilor, iar una dintre acestea constă în iluminatul trecerilor pietonale din oraș.

În 2022 au fost iluminate 300 de treceri, în acest an – 200, iar pe viitor sunt pregătite astfel de intervenții și pe alte străzi și artere. Cifrele au fost prezentate de viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, în cadrul Podcastului „În Siguranță”.

De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, au fost construite și insule de refugiu pentru pietoni, cel mai bun exemplu fiind strada Albișoara, unde, în ultimii doi ani, numărul accidentelor grave s-a redus la minimum, precum și reabilitarea și modernizarea tuturor pasajelor subterane.

Dar, pentru a oferi siguranță maximă locuitorilor orașului este nevoie și de implicarea poliției.

„Avem o comunicare cu poliția, dar principala problemă este că oamenii legii intervin în unele situații doar o singură dată. Noi însă ne dorim altfel. Iată de ce am propus ca și în Chișinău să fie poliție municipală, la fel ca și în orașele europene”, a declarat Ilie Ceban.

Primăria Municipiului Chișinău dă asigurări că, și în continuare, toate proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din Capitală se vor face doar prin respectarea tuturor standardelor europene, având un singur scop – sporirea siguranței atât a pietonilor, cât și a șoferilor.