Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, vine cu precizări după ce în presă a apărut informaia că Egiptul a aprobat ieșirea unui număr limitat de cetățeni străini din Fîșia Gaza.
”Cunoaștem că Egiptul a aprobat ieșirea unui număr limitat de cetățeni străini din Fâșia Gaza, în mare parte fiind vorba de persoane care au nevoie de îngrijiri medicale. Autoritățile noastre au furnizat listele necesare tuturor părților implicate și interacționăm cu Ministerul Afacerilor Externe al Egiptului pentru asigurarea evacuării în siguranță a cetățenilor noștri. Este important de menționat: conform informațiilor oficiale, în prezent, în Fâșia Gaza se află peste 7000 de cetățeni străini, iar evacuarea acestora se va desfășura gradual”, se arată într-o notă de presă.
Totodată, autoritățile de la Chișinău menționează că din informațiile actuale, se așteaptă că tranzitul prin punctul de trecere Rafah va fi permis inițial pentru personalul organizațiilor internaționale și pentru persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale.
Funcționarul consular al Republicii Moldova se află în Egipt pentru a oferi asistența necesară cetățenilor noștri la traversarea punctului de trecere, inclusiv eliberând acte de călătorie provizorie.