Cetățenii Republicii Moldova cu vârsta de peste 16 ani ar putea avea un nou instrument prin care să propună autorităților elaborarea unor decizii de interes public. Mecanismul este prevăzut într-un proiect de lege privind participarea publică în procesul decizional, care urmează să fie examinat de Parlament în lectura a doua.
Noua inițiativă civică le va permite cetățenilor nu doar să ofere recomandări asupra proiectelor deja elaborate de autorități, ci și să propună subiecte care să fie incluse pe agenda instituțiilor publice.
Propunerile vor putea fi depuse prin intermediul platformei e-Democrație sau transmise autorităților în format electronic ori pe suport de hârtie. Inițiativa va trebui să conțină descrierea problemei identificate, soluția propusă și nivelul la care aceasta urmează să fie aplicată — național sau local.
Autoritățile nu vor accepta inițiative care conțin mesaje ofensatoare sau care pot afecta securitatea națională, ordinea publică ori sănătatea populației.
După depunere, instituția vizată va avea la dispoziție cel mult 10 zile lucrătoare pentru a verifica dacă propunerea respectă condițiile de admisibilitate.
Dacă va fi acceptată, inițiativa va intra în etapa de colectare a semnăturilor. Susținerea publică va putea fi exprimată exclusiv prin platforma e-Democrație, unde utilizatorii se vor autentifica prin serviciile electronice guvernamentale.
Autorul inițiativei va putea stabili perioada de colectare a semnăturilor, care va fi cuprinsă între o lună și șase luni.
Pentru ca o inițiativă la nivel național să fie examinată de autorități, aceasta va trebui să acumuleze cel puțin 10.000 de semnături. În cazul inițiativelor locale, numărul necesar de susținători va fi stabilit în funcție de populația comunității.
Inițiativele care vor atinge pragul necesar vor fi examinate oficial de instituțiile vizate. Dacă numărul de semnături nu va fi suficient, propunerea va putea fi depusă din nou.
Proiectul prevede și extinderea instrumentelor de participare publică. Cetățenii vor putea utiliza platforma e-Democrație pentru depunerea cererilor de acces la informații de interes public, inclusiv celor legate de procesul decizional.
De asemenea, documentul introduce noi forme de consultare, precum adunările cetățenești și dialogurile naționale, care vor putea fi organizate atunci când metodele tradiționale de consultare nu sunt suficiente.
Modificări sunt prevăzute și pentru consultarea publică a proiectelor legislative. Publicarea consultărilor pe platforma particip.gov.md ar urma să devină obligatorie, iar termenele pentru transmiterea recomandărilor vor fi extinse.
Proiectul de lege a fost elaborat de Cancelaria de Stat cu sprijinul experților Consiliului Europei și al unui grup de lucru format din reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile.
Dacă va fi adoptat de Parlament, noile prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismul inițiativei civice va deveni aplicabil începând cu 1 ianuarie 2028.
Abonează-te la canalul nostru de Telegram Subiectul Zilei!













