Localitățile şi persoanele care au avut de suferit în urma ploilor abundente din ultimele zile, însoțite de grindină şi vânt puternic, vor beneficia de suport financiar din partea statului.

Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după şedinţa de astăzi a Comisiei pentru Situații Excepționale. Şeful Guvernului a precizat că autoritățile centrale acumulează rapoarte exhaustive din localități, cu proporțiile daunelor şi cei care au fost afectați în mod nemijlocit.

“În afara pandemiei, s-a discutat şi despre efectele calamităților naturale, a precipitațiilor abundente din ultimele zile. Acumulăm din localități rapoarte despre daune, iar din bugetul de stat vor fi alocate mijloace financiare în calitate de suport”, a declarat premierul Ion Chicu.