Un cetățean al Uzbekistan, în vârstă de 53 de ani, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru violență în familie și neexecutarea măsurilor stabilite prin ordonanță de protecție. Sentința, emisă de instanța municipiului Chișinău, prevede executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, conform informațiilor transmise de Procuratura municipiului Chișinău.

Potrivit materialelor dosarului, în luna mai 2025, bărbatul, aflat în concubinaj cu victima, a inițiat un conflict din gelozie în locuința comună. În timpul altercației, acesta a lovit victima cu un obiect din lemn în zona capului și a spatelui, aplicând ulterior mai multe lovituri cu pumnii în zona feței și a capului.

Expertiza judiciară a stabilit că victima a suferit fracturi la nivelul nasului și alte leziuni, calificate drept vătămări corporale ușoare. În urma incidentului, instanța a emis o ordonanță de protecție pe 90 de zile, prin care inculpatul era obligat să părăsească domiciliul și să păstreze o distanță de minimum 300 de metri față de victimă și fiul minor, fiind interzis orice contact, inclusiv telefonic.

În noiembrie 2025, bărbatul a încălcat aceste măsuri, pătrunzând în locuința victimei fără consimțământul acesteia, fapt care a constituit o nouă infracțiune.

În timpul procesului, victima și fiul minor au declarat că episoadele de violență au fost repetate de-a lungul anilor, unele necesitând intervenția poliției. Deși inculpatul și-a exprimat regretul, el nu și-a recunoscut integral vina.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM SUBIECTUL ZILEI