Un cetățean moldovean în vârstă de 62 ani a fost condamnat de instanță la o amendă în mărime de 870 unități contravenționale, adică 43.500 de lei, dar și cu privarea dreptului de a ocupa funcții pe o perioadă de trei ani, pentru comiterea infracțiunii de organizare a migrației ilegale.

Potrivit Poliției de Frontieră, acesta era membrul unei grupări criminale specializate în organizare migrației ilegale, cu roluri bine stabilite, din care făceau parte atât cetățeni ai Republicii Moldova, cât și ai Ucrainei.

Activitatea sa consta în calitate de călăuză pentru cetățenii ucraineni care intrau ilegal în Republica Moldova. Schema grupării implica organizarea intrării ilegale a bărbaților ucraineni pe teritoriul Republicii Moldova, eludând controlul de frontieră.

De menționat că, în luna ianuarie 2024 a fost inițiată o cauză penală pe numele bărbatului, ca urmare a reținerii acestuia în flagrant delict în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, în timp ce însoțea cinci cetățeni ucraineni care tocmai intrase ilegal pe teritoriul țării. Din informațiile ulterioare, s-a aflat că cei cinci ucraineni ar fi plătit pentru serviciile grupului circa 40.000 dolari.

sursa