Guvernul ceh a prelungit până la 2 februarie controalele temporare la graniţa ţării cu Slovacia, a declarat ministrul de Interne Vit Rakusan, menţinând măsurile instituite pentru a combate migraţia ilegală, relatează Reuters.

Republica Cehă, alături de Germania, Polonia şi Austria, a introdus aceste controale în interiorul spaţiului de liberă circulaţie Schengen în septembrie şi octombrie anul trecut, pe măsură ce numărul imigranţilor care trec în ţările mai bogate din vestul Europei a crescut.

Controalele cehe urmau să expire miercuri la miezul nopţii, înainte ca prelungirea să fie aprobată în cadrul unei şedinţe de guvern. „Reacţionăm la situaţia din ţările vecine care, de asemenea, prelungesc (controalele)”, a declarat Rakusan.

El a precizat că poliţia a verificat peste 680.000 de persoane şi a refuzat intrarea a peste 1.120 de persoane începând din octombrie.

Slovacia a instituit, de asemenea, controale temporare la graniţa sa cu Ungaria, dar ministrul său de interne a declarat că acestea vor fi ridicate după 22 ianuarie, potrivit presei slovace.

Slovacia s-a confruntat cu o creştere de câteva ori a migraţiei ilegale în 2023, deoarece imigranţii, în principal bărbaţi tineri din Orientul Mijlociu şi Afganistan, au tranzitat ţara după ce au intrat în Uniunea Europeană prin Ungaria şi s-au îndreptat spre vest, în principal spre Germania.

sursa