„Primăria Chișinău a luat act de decizia Guvernului și nu vom mai plasa persoane la Moldexpo. Așa cum ni s-a solicitat, ne vom retrage de aici și plasa responsabilitatea în jurisdicția Guvernului”, a declarat Primarul general Ion Ceban în cadrul unui live de pe teritoriul Moldexpo. Edilul a vorbit cu mare mândrie față de munca depusă de echipa sa și de voluntari și și-a exprimat regretul că totul acum va trece în alte mâini.

„Practic din a 3 lună de mandat a fost gestionată de Primăria Chișinău. Inițial pentru Covid, după care pentru criza refugiaților. Avem oamenii care pleacă astăzi în Germania.

Sunt foarte surprins de decizia nocturnă a guvernului, am aflat din canalele Telegram de presă. Bine, din prima zi a crizei refugiaților au fost date indicații ca APL-urile să se ocupe de procesul de gestionare. Noi ne-am ocupat – cu diviziunile primăriei, cu voluntari, cu agenți economic, etc. Centrul Moldexpo a fost activat din prima zi. Prin acest centru a trecut peste 15 mii de refugiați. Cea mai mare presiune a fost în primele zece zile. Până în ziua de astăzi, niciun bănuț, nicio saltea, nicio până nu a fost donată de Guvern. Am văzut că ieri s-a luat unele decizii cu privire la alocare de surse de bani, vom vedea astăzi la Comisie Situații Excepționale.

Vreau să mulțumesc echipei Primăriei care s-a mobilizat în timp record. Astăzi, fără acele capacități ale guvernului, sunt 45 de centre de plasare. Fluxul de persoane se mai schimbă. La Modexpo, împreună cu pavilioanele și alte locații alături aici, avem concomitent peste 900 de locuri ocupate. Am avut zile și nopții în care am avut 1400 de persoane concomitent plasate în aceste spații. Înregistrarea am avut-o aici, dar pentru că fluxul de oameni”, a declarat primarul.

Amintim că Guvernul a decis trecerea centrului Moldexpo sub gestionarea Executivului.