Planul de acțiuni de implementare a Strategiei Municipale pentru protecția drepturilor copilului pentru anii 2022 – 2025 a fost lansat astăzi. Despre aceasta a vorbit primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Domeniul Protecției drepturilor copilului este unul sensibil și foarte important, la evidența Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului se află diferite categorii de copii care necesită implicarea noastră: 4379 copii aflați în situații de risc și 624 copii separați de părinți.
În cadrul unui forum unde au fost prezenți specialiști, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, au fost prezentate politicile municipale cu privire la protecția copilului și atragerea partenerilor pentru realizarea cu succes a Planului privind implementarea Strategiei municipale pentru protecția drepturilor copilului pentru anii 2020 – 2025”, a declarat edilul capitalei.
Primarul a mai adăugat că își propune mai multe obiective:
– Implementarea politicilor de dezvoltare durabilă a sistemului de protecție a copilului și familiilor cu copii
– Consolidarea mecanismelor intersectoriale de cooperare privind identificarea, evaluarea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale neglijării, violenței, exploatării și traficului.
– Cooperarea cu autoritățile publice centrale și locale, organizațiile neguvernamentale în procesul de implementare a Planului de acțiuni.
Ne propunem să fie prevenite situațiile de risc a copiilor și mai puțini minori să fie separați de părinți pentru a fi plasați în instituții rezidențiale”, a punctat Ceban.
Amintim că anual, municipalitatea oferă din buget pentru serviciile sociale, peste 800 milioane lei.