O femeie catalogată cândva drept „cea mai odioasă criminală în serie din Australia” a fost grațiată după ce noi dovezi au sugerat că nu și-a ucis cei patru copii. Ea a fost eliberată din închisoare după 20 de ani, potrivit BBC, informează Mediafax.
Kathleen Folbigg a petrecut 20 de ani în închisoare după ce un juriu a decis că ea i-a ucis pe Caleb, Patrick, Sarah și Laura de-a lungul unui deceniu. O anchetă recentă a oamenilor de știință a stabilit că toți copiii ar fi murit din cauze naturale. Cazul femeii de 55 de ani este considerat a fi una dintre cele mai mari erori judiciare din Australia.
Folbigg și-a susținut întotdeauna nevinovăția, dar în 2003 a fost condamnată la 25 de ani de închisoare pentru uciderea copiiilor săi. Aceștia au murit între 1989 și 1999. Victimele aveau vârste cuprinse între 19 zile și 19 luni, iar procurorii au susținut că mama lor i-a sufocat. După condamnarea femeii, o altă anchetă realizată în 2019 a confirmat probele de la proces.
Totuși, în urma unei noi anchete, conduse de judecătorul pensionat Tom Bathurst, procurorii au acceptat că studiile moderne privind mutațiile genetice ar putea oferi alte explicații cu privire la moartea copiilor.
Mutația genetică care i-a ucis copiii
Procurorul general al statului New South Wales (NSW), Michael Daley, a anunțat că Bathurst a ajuns la „opinia fermă” că există îndoieli rezonabile că Folbigg este vinovată de fiecare infracțiune. În consecință, guvernatorul statului a semnat o grațiere completă și a ordonat eliberarea imediată din închisoare a lui Kathleen Folbigg.
Grațierea necondiționată nu anulează condamnările lui Folbigg. Decizia ar urma să fie luată de Curtea de Apel, dacă dosarul va ajunge în fața instanței.
Grațierea vine după o campanie de ani de zile pentru eliberarea lui Kathleen Folbigg, declanșată atunci când o echipă de imunologi a descoperit că fiicele ei aveau o mutație genetică care poate provoca moarte cardiacă subită. De asemenea, au fost descoperite dovezi că fiii lui Folbigg aveau și o mutație genetică legată de epilepsie.