Procurorii de la Parchetul Militar extind cercetarile in dosarul deschis in urma violentelor de la protestul de vineri seara, din Piata Victoriei, din Romania.

Sunt vizaţi pentru infracţiunea de neglijenţă în serviciu jandarmii care şi-au lăsat în urmă cei doi colegi agresaţi de câţiva dintre participanţii la manifestaţie, a anunţat prim procurorul Parchetului Militar, Ionel Corbu.

„Sunt în jur de aproximativ 30 de plângeri la acest moment. Colegii mei procedează la audierea persoanelor vătămate şi în continuare o să solicităm înscrisurile necesare conturării unei probaţiuni corespunzătoare şi de la instituţiile de resort. Iniţial s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi urmează a fi extinsă şi pentru neglijenţă în serviciu, dat fiind (..) contextul în care cei 2 militari jandarmi au fost lăsaţi neizolaţi de către colegii lor”, a afirmat prim procurorul Parchetului Militar, relatează SubiectulZilei cu referire la news.ro.